Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum am ajuns să fim nesimţiţi

Publicat in Adevarul, vineri 11 octombrie 2013 ·

De câte ori găsesc în uşă o hârtiuţă cum că trebuie să-mi iau o scrisoare recomandată de la poştă, ridic privirea în tavan, cu exasperare. Odată, cred că mi s-au dat ochii peste cap de tot, ca la păcănele, era să rămân chioară. Avem mai puţine oficii poştale decât autostrăzi, ceea ce puteam să jur că e fizic şi matematic imposibil. Ca să ajung la oficiul de care aparţin (culmea, credeam că el ne aparţine nouă, dar pasămite e invers), merg trei kilometri cu tramvaiul. Când în sfârşit mă agăţ de ghişeu, mă întreabă funcţionara dacă vreau să sune la Salvare, că arăt ca-n ”Noaptea morţilor vii”. Ne-am dedat la nesimţire fiindcă nu ni se dă şansa de a fi civilizaţi. N-avem nici destule coşuri de gunoi. Cărăm gogoloiul murdar în geantă - unde să-l catapultăm la modul civilizat? Câteodată, mestec guma până capătă acea aromă irezistibilă de celofan extra. Ar mai fi o variantă, pot s-o arunc pe trotuar, dar or să mă ajungă blestemele nefericitului care o ia pe pingea şi-o cară acasă la el, pe covorul persan. N-avem destule bănci – mă refer la alea pe care ne aşezăm noi fundul, nu la alea care-şi aşază fundul pe noi. În parcuri, băncile sunt lipite una de alta, aud sughiţul ăluia din dreapta şi clipitul ăluia din stânga. În schimb, în restul oraşului eşti liber să leşini direct pe asfaltul comunitar. Iar dacă ţii neapărat să te aşezi, bordurile şi treptele de la blocuri sunt un excelent spaţiu de relaxare în aer liber. N-avem destule toalete publice. Alea ecologice sunt doar pentru supravieţuitorii de profesie, pentru oameni care au rezistat în junglă, care au vânat rechini sau care locuiesc împreună cu soacrele. Altfel, nu e nimeni pregătit să facă faţă traumelor olfactive şi vizuale din privata de plastic. Dacă te-apucă urgenţele, mergi în prima cârciumă, comanzi ceva şi, drept bonus din partea casei, capeţi şi cheia de la wc. N-avem destule treceri de pietoni. Adică avem

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 12 minute
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum 25 minute
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Bărbat de 45 de ani reținut după ce a încălcat ordinul de protecție emis pentru că-și agresase fosta soție

Ziare.com acum 58 minute
Un bărbat de 45 de ani din Craiova a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a încălcat ordinul de protecţie care fusese emis pentru că îşi agresase fosta soţie. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat că poliţiştii au f

Poliția din Germania a arestat un cetățean rus care a înjunghiat mortal doi bărbați ucraineni

Ziare.com acum o ora
Autoritățile germane au arestat, sâmbătă seară, 27 aprilie, un cetăţean rus suspectat de uciderea a doi cetăţeni ucraineni într-un mic oraş din sudul Germaniei, relatează dpa. Doi bărbaţi ucraineni au fost înjunghiaţi mortal, sâmbătă seară, la un ma

Cum va fi vremea de Paște. Meteorologii anunță temperaturi peste cele normale în ultimele două săptămâni din luna mai

Ziare.com acum 8 minute
Valorile termice vor fi mai ridicate pe parcursul săptămânii viitoare decât cele specifice perioadei, pe întreg teritoriul României, ulterior temperaturile se vor apropia de cele normale, iar în ultimele două săptămâni din luna mai se vor înregistra

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum 3 ore
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Gabriela Firea îşi depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti

Mediafax acum 2 ore
Gabriela Firea îşi va depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti. Evenimentul va avea loc duminică la Biroul Electoral Bucureşti.

Război în Gaza, ziua 204. Nave încărcate cu ajutor umanitar, oprite după ce au rămas fără steag

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă Două nave încarcate cu ajutor umanitar pentru Gaza au fost oprite pe drum deoarece au rămas fără steag. Autoritățile din Guineea Bissau au decis să-și retragă steagul de pe navele folosite de o organizație umanitară. Activiștii acuză Is

Una dintre cele mai dificile adversare ale Simonei Halep și-a anunțat retragerea din tenis

HotNews acum o ora
Alize Cornet și-a anunțat la Canal+ retragerea din tenisul de performanță, franțuzoaica în vârstă de 34 de ani urmând să-și încheie cariera după participarea la Roland Garros 2024. Simona Halep si Alize CornetFoto: Ella Ling / Shutterstock Editorial

Vremea

București
acum

19°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

18°
dum.

12°/18°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°