Fundaţia ArcelorMittal donează 100.000 de lei pentru a susţine acţiunea Médecins Sans Frontiers (M.S.F.) care are scopul de a sprijini persoanele afectate de cutremurul din Port-au-Prince, Haiti.
"Am fost cu toţii foarte şocaţi atunci când am văzut ce s-a întâmplat în timpul teribilului cutremur şi am simţit că trebuie să facem ceva pentru a susţine populaţia", a declarat Felicidad Cristobal, Managing Director al fundaţiei ArcelorMittal.
Decizia a fost luată de către Consiliul de Administraţie la două zile de la cutremurul devastator. Compania a ajutat şi în alte cazuri victimele marilor dezastre naturale: înainte de Haiti, fundaţia a sprijinit victimele cutremurului din Italia (aprilie 2009), ciclonulului Myanmar (mai 2008), cutremurul Sichuan (2008) şi regiunile afectate de uraganul Katrina în SUA (2005)
Intervenţia M.S.F. în Haiti se va concentra pe reducerea numărului îmbolnăvirilor şi mortalităţii în rândul populaţiei afectate din districtul de est al insulei.
Principalele linii de intervenţie sunt tratarea răniţilor, oferirea îngrijirii medicale de urgenţă pentru populaţia afectată, asigurarea tratamentului, prevenirea şi tratamentul potenţialelor boli epidemiologice, dezvoltarea mecanismelor psiho-sociale de bază în rândul populaţiei afectate, distribuirea obiectelor necesare, precum şi asigurarea accesului la apă şi salubrizare.
Compania ArcelorMittal deţine mai multe unităţi siderurgice din România printre care şi combinatul de la Galaţi.
Mai puţini bani la Oţelul Galaţi
De curând Thierry Le Gall a anunţat că va reduce sponsorizările, primii care vor fi tăiaţi de la porţie fiind sportivii de la echipa de fotbal Oţelul Galaţi.
„Îi vom susţine, însă ar trebui să îşi caute şi alte sponsorizări. Nu putem să trimitem 700 de oameni în concediu de odihnă din lipsă de comenzi la LTG şi să menţinem aceleaşi sponsorizări"