Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scene de coșmar la Blăjeni. Sub privirile copiilor, mamă și fiică executate cu un topor. Asasinul a fost prins.

Publicat in Adevarul, luni 19 martie 2012 ·

Maria Boza, în vârstă de 49 de ani și Diana, fiica acesteia în vârstă de 19 ani, au fost măcelăritre cu un topor sub privirile copiilor Dianei: o fetiță de un an și patru luni și un băiețel în vârstă de trei ani. Presupusul criminal, concubinul Dianei, este de negăsit.

Cadavrele celor două femei au fost descoperite, ieri, de fratele tinerei, Nicolae Boza. Femeile zăceau într-o baltă de sânge alături de cadavrele lor aflându-se cei doi copii minori. Femeia de 49 de ani, Nicoleta Boza, avea gâtul tăiat cu un topor, iar corpul fiicei acesteia, Diana Nicoleta Dumbravă, prezenta mai multe plăgi provocate cel mai probabil cu aceeaşi armă, care a fost ulterior găsită de criminalişti în apropierea casei în care s-a comis dublul asasinat.

Rămas fără cuvinte, Nicolae a alergat într-un suflet la tatăl său iar împreună au plecat spre postul de poliție Presupusul criminal: concubinul fetei, în vârstă de 24 de ani. „Suspectul principal este din anturajul celor două femei şi în acest moment îl căutăm”, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, Adina Velescu.

Potrivit rudelor celor două femei, tânăra şi bărbatul suspectat de comiterea crimelor au fost împreună timp de aproximativ patru ani, iar cei doi concubini aveau împreună doi copii. „În urmă cu şase luni, cei doi s-au despărţit din cauza neînţelegerilor pe care le aveau. Se certau mai tot timpul. Dar de vreo lună au decis să se împace şi s-au mutat împreună cu cei doi copii în căsuţa asta, unde stăteau cu chirie. Înainte să se mute aici, au vrut să stea cu tatăl fetei, care nu a fost de acord”, a declarat Mariana Faur, sora Nicoletei Boza. Se pare că presupusul criminal nu avea un loc de muncă, iar cei patru membri ai familiei trăiau din alocaţiile celor doi copii şi un ajutor social.

Citeşte şi:

Capul femeii din Botoşani, ucisă şi tranşa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum o ora
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 24 minute
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Rămăşiţele lui Diego Maradona ar putea ajunge într-un mausoleu la Buenos Aires

News.ro acum o ora
Copiii legendei fotbalului argentinian Diego Maradona au cerut instanţei să mute rămăşiţele tatălui lor dintr-un cimitir privat într-un mausoleu din capitala Argentinei, a declarat miercuri o sursă judiciară. Diego Maradona a fost înmormântat, în an

Gigantul RUSESC Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari anul trecut, în urma reducerilor livrărilor de gaze spre Europa

Gandul acum o ora
Grupul rusesc Gazprom a anunțat joi pierderi totale de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de dolari) în 2023, comparativ cu anul 2022, când a obținut un profit net de 1.226 miliarde de ruble (15,2 miliarde de dolari), după ce livrările de gaze spre

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 3 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum o ora
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 5 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum 2 ore
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 5 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Firea, despre scenariul unei înţelegeri ca Cristian Popescu Piedone să nu îşi retragă candidatura: Dacă există, eu nu ştiu de ea. Nu cred că există o astfel de înţelegere

News.ro acum 2 ore
Candidata PSD la Primăria Capitalei Gabriela Firea a afirmat referitor la un posibil scenariu al unei înţelegeri în care Cristian Popescu Piedone să nu renunţe la candidatura sa la PMB, că în cazul în care există o astfel de înţelegere între Marcel

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

21°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

20°
joi

12°/21°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°