Intrebarea este urmatoarea: de citi oameni precum Cristian Mungiu ar fi nevoie pentru redresarea Romaniei?
"Nu dau doi bani pe regizorii noului val", spunea de curind cel care isi aroga statutul de patriarh al cinematografiei romanesti. Era formula de dispret prin care Sergiu Nicolaescu intimpina "noul val" al cineastilor romani: Cristi Puiu, Catalin Mitulescu, Radu Muntean, Corneliu Porumboiu si Cristian Mungiu. Am putea spune ca, din orgoliu artistic, regizorul, scenaristul si actorul din rolul comisarului Moldovan nu dorea sa-si imparta celebritatea cu noii pretendenti premiati pe scenele lumii. In realitate, era ceva mult mai precis - o lupta pentru resurse financiare, pirghii de putere si controlul valorilor cinematografice. Regizorul, scenaristul si actorul a facut tot posibilul ca puterile artistului sa preia si controlul realitatii. Efectul?
Scandalurile legate de finantarile Centrului National al Cinematografiei s-au tinut lant an de an. Mereu, Sergiu Nicolaescu iesea pe primul loc, Cristi Puiu sau Radu Jude erau respinsi sau, in cazul de fata, proiecte de Palme d'Or erau finantabile din intimplare. Retinem ca sistemul s-a impotrivit fara menajamente, valoarea si-a facut loc numai prin efractie sau disimulare, intr-o multitudine de urzeli, blocaje, impotriviri. Criteriile de sustinere a proiectelor in domeniu au fost suspecte, oameni indoielnici profesional au fost pusi sa le jurizeze.
Asadar, sa nu uitam ca in spatele acestui succes nu e nimic triumfator, ci mai degraba stau umilinte, nedreptati, sforarii, dispretul sincer al "profesionistilor" pentru legi. Mungiu a reusit nu atit la Cannes, cit sa dea peste cap toate socotelile sistemului romanesc al mediocritatii, al institutiilor bolnave, al personajelor funeste.
Am putea crede ca este vorba numai despre povestea unui domeniu, despre intrigile sau succesele unei lumi artistice exclu
