Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dle prim ministru, uşor cu ieşirea din recesiune pe scări!

Publicat in Vox Publica, luni 21 februarie 2011 ·

Insistenţa cu care Emil Boc şi membrii marcanţi ai PDL se agaţă de previziunea potrivit căreia România va ieşi din recesiune în aprilie este de înţeles. Şi e foarte bine dacă se va întâmpla aşa, deşi este evident că aceasta nu este meritul de partid al nimănui, ci doar un efect statistic al epuizării declinului sectorului imobiliar şi al serviciilor. Se numeşte efect de bază, sau mai pe înţeles, sectoarele cu pricina au ajuns în aşa hal în ultimii 2 ani încât de-acum nu mai e loc decât de creştere. Cum spuneam însă, nu trebuie minimalizat absolut deloc efectul placebo al unei cât de mici reveniri pe panta ascendentă a economiei, unul care să dea încredere unui mediu economic şi de afaceri complet bulversat.

Din păcate aceste anunţuri vin din partea unui executiv puternic erodat, nu doar din cauza măsurilor dure de reformă aşa cum propovăduiesc non stop de câtva timp exponenţii PD, ci mai degrabă, din cauza mult prea deselor “erori” de comunicare (nu suntem în criză, salariile nu scad, pensiile nu scad, impozitele nu cresc şamd). Revenirea economică va veni aşadar pe fondul unui mediu lipsit de vlagă (consumul privat s-a prăbuşit cu încă 10,6 procente în 2010, investiţiile totale s-au prăbuşit în total cu 35% în 2 ani, în vreme ce capitalul străin ocoleşte România) şi al unui guvern fără susţinere în rândul populaţiei. În acest context, politic vorbind, demersul preşedintelui de a schimba la faţă Executivul este unul absolut logic din perspectivă electorală.

Din acest punct de vedere, uşor meschin, soluţia ideală ar fi ca un om (aparent fără de partid) să preia Executivul înaintea scrutinului electoral din 2012. Pe scurt, dacă acesta ar eşua în a aduce mulţumire şi voturi PDL, atunci măcar n-ar mai fi vina şefului de partid. Dacă ar reuşi, cu atât mai bine lui şi ţării cu atât mai bine. Sarcina este însă una extraordinar de dificilă, pentru că rolul ori

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 3 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 4 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 3 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 4 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 3 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 4 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 6 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 7 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Şef al Poliţiei de Frontieră Galaţi, implicat într-un scandal sexual în care apare o adolescentă

Mediafax acum 10 ore
Ancheta a început după descoperirea unei conversaţii între adolescenta de 14 ani, din judeţul Brăila, şi şeful Poliţiei de Frontieră Galaţi, susţin surse apropiate anchetei. „Referitor la informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la un facto

Vremea

București
acum

14°
dum.

13°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
mie.

12°/24°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/23°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

15°/22°