Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Orătăniile din curte dau numerele câştigătoare

Publicat in Adevarul, duminică 26 august 2007 ·

Se iau oile, vacile, caprele, găinile şi alte specii domestice. Se numără fiecare categorie şi aşa se obţin nişte numere taman bune pentru formula miraculoasă de a câştiga potul cel

Se iau oile, vacile, caprele, găinile şi alte specii domestice. Se numără fiecare categorie şi aşa se obţin nişte numere taman bune pentru formula miraculoasă de a câştiga potul cel mare la 6/49.

Asta e o idee venită de la ţărani, după ce am fost prin mai multe comune din Giurgiu şi Teleorman, să vedem dacă omul de pe brazdă se gândeşte la potul cel mare, de zece milioane de euro, al Loteriei Naţionale.

Dimineaţa, pe răcoare, s-au adunat câţiva prieteni la o ţuiculiţă şi o bericică, fiecare după gust. Treburi serioase, discuţii aprinse. Hop, picăm şi noi în satul Ianculeşti din comuna giurgiuveană Stoeneşti, cu întrebarea despre loto.

Joacă, domne, ţăranii, sau nu joacă? Ce ziceţi de nebunia asta naţională cu norocul dus până la pragul de zece milioane de euro, cât e potul de săptămâna asta, după ce n-a reuşit nimeni, de săptămâni bune încoace, să ghicească numerele norocoase?

Oamenii de la ţară ştiau că potul e de 10.000 de euro. De, informaţia se "împleticeşte" pe drum, de la Bucureşti până la coada vacii.

Se răscoală mesenii. Normal, că la ei în comună nu e agenţie loto. "Unde să jucăm?", se exprimă cu agitaţie Stan Stoenoiu. Altul sare cu ideea să se strângă o delegaţie în sat care să meargă "la agenţie", la oraş, cu banii strânşi de la poporul comunei, să pună numerele pe biletele de joc.

"Auuuu!", se aude de după uşă tanti Brânduşa, pensionară cu numai 47 de lei drept remuneraţie după 30 de ani de muncă în agricultură. "E prea scump la pensioara mea", zice femeia, după ce aude că o variantă simplă costă 4,5 lei. Cu banii pe bilet cumpără pâine pentru o săptămână, după cum îşi face socoteala.

Aţi mai jucat vreodată la loto? Liniş

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum o ora
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Fosta ministră a Sănătății, Sorina Pintea, 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Motivul pentru care a fost condamnată

Ziare.com acum 2 ore
Sorina Pintea, fostă ministră a Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, vineri, 26 aprilie, de Tribunalul Cluj. Acuzată de luare de mită în formă continuată, ministra din guvernul Dăncilă rămâne și

PSD: Nicuşor Dan trebuie să aleagă dacă merge sau nu cu penalii în campanie. El are obligaţia morală să îşi clarifice poziţia faţă de USR care îl susţine

News.ro acum o ora
Social-democraţii consideră că, după trimiterea în judecată a inculpatei Clotilde Armand, candidatul pentru Primăria Generală Nicuşor Dan are obligaţia morală să îşi clarifice poziţia faţă de USR care îl susţine în această campanie electorală. Nicuş

[VIDEO] Ciolacu: Sunt bani de salarii, pensii și pentru profesori

Wall-Street.ro acum 40 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că Guvernul are toţi banii necesari pentru a plăti pensiile şi salariile, inclusiv pentru profesori. "Sunt toţi banii, măsuraţi (...). Luni de dimineaţă, periodic, am cu domnul ministru, cu vicepremierii... Repet,

Prim-ministrul Marcel Ciolacu: Mecanismul de implementare a salariului minim european va începe de la 1 iulie. Am dat şi ordonanţa

News.ro acum 32 minute
Şeful Guvernului Marcel Ciolacu a precizat că mecanismul de implementare a salariului minim european va începe de la 1 iulie. El a amintit că, în acest sens, a fost emisă ordonanţa. „Vedeţi că am intrat în procedura de implementare. O să explice doa

Care este CAUZA surpării drumului din Slănic / Marcel CIOLACU: S-a făcut un drum peste o mină

Gandul acum 53 minute
Premierul Marcel Ciolacu afirmă că a fost la curent în permanență cu privire la situația de la Slănic, județul Prahova, unde terenul s-a tasat pe o suprafață de aproximativ 60 de metri pătrați. Întrebat vineri de jurnaliști despre acest subiect, șef

Ciolacu, declaraţie bizară: "Buzăul nu e în Moldova şi vă rog frumos să nu mă jigniţi"

Mediafax acum 49 minute
”Asta e, a venit bănăţeanul de Grindeanu să facă Autostradă în Moldova. Buzăul nu e în Moldova şi vă rog frumos să nu mă jigniţi", a răspuns Ciolacu într-o conferinţă de presă la întrebarea unui jurnalist legată de autostrada care va lega Moldova de

UPDATE - Anchetă a DIICOT, după ce un băieţel din judeţul Gorj ar fi fost vândut pentru câteva sute de lei şi dus în Germania / Fraţii, preluaţi de Protecţia Copilului / Reacţia ministrului Familiei Natalia Intotero

News.ro acum o ora
Autorităţile române fac anchetă, după ce o familie din Gorj şi-ar fi vândut unul dintre copii, un băieţel de şase ani, care a fost scos din ţară şi dus în Germania. Suma pe care părinţii - tatăl alcoolic, iar mama cu probleme psihice – ar fi prmit-o

Ciolacu: Am spus şi în Qatar, şi la Abu Dhabi şi o spun - Comarnic-Braşov se va face în parteneriat public-privat fiindcă sunt în jur de 4-5 miliarde de euro

News.ro acum 22 minute
Premierul Marcel Ciolacu a reiterat ceea ce a declarat şi în Qatar şi Abu Dhabi şi anume că autostrada Comarnic-Braşov va fi făcută prin parteneriat public-privat, fiind vorba de circa 4-5 miliarde de euro. Şeful Executivului a mai spus că Guvernul

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum 5 ore
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

Vremea

București
acum

17°
vin.

9°/17°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

14°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

4°/17°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

16°
vin.

5°/16°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°