Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce rezerve de gaze au găsit americanii în Marea Neagră

Publicat in Cotidianul, marți 25 iunie 2013 ·

Cea mai mare companie listată de petrol şi gaze naturale la nivel mondial, ExxonMobil, şi OMV Petrom au finalizat cea mai mare campanie de explorare seismică 3D înregistrată în Marea Neagră, acoperind o suprafaţă de peste 6.000 de kilometri pătraţi aferentă blocului Neptun Deep. Cele două companii au cumpărat de la Diamond Offshore Drilling Inc o platformă de foraj, Ocean Endeavor, pentru a relua forajul de explorare pe blocul offshore Neptun Deep din România la sfârşitul anului în curs sau începutul anului 2014. Platforma Ocean Endeavor a fost proiectată să foreze în ape cu adâncimi de până la 2.400 de metri şi o adâncime totală de foraj de până la 10.600 de metri.

"Datele colectate în timpul campaniei seismice şi al programului de foraj de explorare vor fi folosite pentru a evalua dimensiunea şi fezabilitatea comercială a descoperirii Domino, anunţată în 2012, dar şi potenţialul altor prospecte în blocul Neptun Deep", se arată într-un comunicat al OMV Petrom.

ExxonMobil şi Petrom se aşteaptă să investească până la un miliard de dolari în programul de explorare, care cuprinde campania de achiziţie seismică 3D, finalizată, şi forajul suplimentar de explorare şi evaluare.

"Rămânem foarte încurajaţi de descoperirea Domino şi continuăm să colectăm date suplimentare necesare pentru a confirma dimensiunea resurselor şi potenţiala fezabilitate comercială a acestora", a declarat directorul general al ExxonMobil Exploration and Production Romania, John Knapp.

Johann Pleininger, membru al Directoratului OMV Petrom, a afirmat că investiţiile ulterioare aferente fazelor de evaluare şi dezvoltare ar putea ajunge la câteva miliarde de dolari şi că astfel de investiţii au un impact major în economie.

Cele două companii au anunţat anul trecut o descoperire semnificativă de gaze în urma forării sondei Domino-1, estimările preliminare plasând zăcământul

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 12 minute
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum o ora
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Constanţa: Un bărbat de 57 de ani a fost reţinut, după ce a încercat să violeze o femeie, iar apoi i-a furat un telefon mobil şi două carduri bancare

News.ro acum 34 minute
Un bărbat de 57 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Constanţa, pentru 24 de ore, după ce a încercat să violeze o femeie, iar apoi i-a furat un telefon mobil şi două carduri bancare.

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 2 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum o ora
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 3 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 4 ore
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

27°
mie.

12°/27°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°