Democrat-liberalii susţin că Puterea a lăsat portiţe pentru ilegalităţi pe 29 iulie, dar ministrul Administraţiei îi contrazice.
Cu o zi înainte de Colegiul Director în care vor discuta despre boicotarea referendumului, democrat-liberalii şi-au înteţit acuzaţiile de fraudă la adresa USL.
Una dintre direcţiile de atac ale PDL vizează eliminarea din procesele-verbale a menţiunilor privind alegătorii care au votat pe listele suplimentare.
Europarlamentarul PDL Marian Jean Marinescu susţine că schimbarea, operată prin ordonanţa prin care se modifică Legea referendumului, ar ascunde o intenţie de fraudă a USL. În plus, din modelul proceselor-verbale ar fi eliminată inclusiv litera la care se menţiona numărul ştampilelor cu menţiunea «VOTAT» în secţia de votare, dar şi dacă una sau mai multe ştampile dispar, ori starea sigiliilor de pe urne la încheierea votării.
În schimb, ministrul delegat pentru Administraţie, Victor Paul Dobre (PNL), a explicat pentru „Adevărul" că anexele la ordonanţa de urgenţă sunt identice cu cele din Legea referendumului. „Anexele sunt preluate din Legea 3/2000 şi este firesc să fie diferite de cele de la alegerile prezidenţiale", a explicat Dobre. El a adăugat că listele suplimentare vor exista în continuare.
AEP nu a cumpărat softul
De altfel, şi democrat-liberalul Adriean Videanu a afirmat că PDL are mijloacele necesare pentru a depista votul multiplu. Chiar dacă numărul alegătorilor nu mai apare în procesul-verbal, reprezentanţii PDL din secţiile de votare au acces la listele suplimentare.
Democrat-liberalii au cerut, de asemenea, folosirea de către autorităţi a unui soft pentru depistarea votului multiplu. Deocamdată, însă, instituţia care ar trebui să introducă un asemenea sistem, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), nu a făcut acest pas. AEP a anunţat că a primit trei oferte pentru acest si