Imaginea poetului Dan Giosu va fi reînviată în cadrul unui eveniment “in memoriam”, organizat de prietenii şi familia acestuia. Sâmbătă, de la ora 19, în Corpul R al Universităţii “Al. I. Cuza” (fostul Romtelecom), în sala de conferinţe de la etajul 5, va avea loc “Întoarcerea cuvintelor”, o manifestare pentru care familia poetului, stabilită în Franţa, s-a întors special la Iaşi.
“Evenimentul va cuprinde rememorări, amintiri ale prietenilor, scriitori din acea perioadă, alternând cu momente de muzică - muzica lui Liviu Nechita. Sunt piese compuse pe versurile lui Dan Giosu. Cred că evenimentul va avea succes, va avea o alternanţă între muzică, poezie şi amintiri”, a spus Cristina Giosu, soţia scriitorului.
Invitaţi sunt Liviu Antonesei, Emil Brumaru, Nichita Danilov, Andrei Maftei şi Liviu Nechita.
Dan Giosu, trecut în nefiinţă în anul 2009, a fost membru al Uniunii Scriitorilor, redactor la revista Timpul între anii 1992 şi 1998 şi a publicat numeroase volume, printre care “Întoarcerea cuvintelor” (versuri, 1984), “Liber ca pasărea” (versuri, 1989), “Scindura lui Afansol”, (proză, 1991), “Patru plus îngerul” (versuri, 1994), “Pătratul umbrei” (versuri, 1995). Intrarea la eveniment este liberă.
Imaginea poetului Dan Giosu va fi reînviată în cadrul unui eveniment “in memoriam”, organizat de prietenii şi familia acestuia. Sâmbătă, de la ora 19, în Corpul R al Universităţii “Al. I. Cuza” (fostul Romtelecom), în sala de conferinţe de la etajul 5, va avea loc “Întoarcerea cuvintelor”, o manifestare pentru care familia poetului, stabilită în Franţa, s-a întors special la Iaşi.
“Evenimentul va cuprinde rememorări, amintiri ale prietenilor, scriitori din acea perioadă, alternând cu momente de muzică - muzica lui Liviu Nechita. Sunt piese compuse pe versurile lui Dan Giosu. Cred că evenimentul va avea succes, va avea o alternanţă între muzic