Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se apropie debarcarea

Publicat in Romania Libera, joi 27 octombrie 2005 · ·

Presedintilor Camerei Deputatilor si Senatului, Adrian Nastase si Nicolae Vacaroiu, le sunt numarate zilele in fruntea celor doua Camere ale Legislativului. Nastase mai are doar 24 de zile ca sef peste deputati, in timp ce Vacaroiu mai are 23 de zile. Si asta deoarece regulamentele modificate ale Camerei si Senatului au fost publicate deja in Monitorul Oficial, primul - ieri, iar cel de-al doilea - marti. Iar documentele prevad ca dispozitiile lor se aplica dupa 25 de zile de la publicare. Ceea ce inseamna ca, in acest interval, regulamentele pot fi atacate la Curtea Constitutionala, iar aceasta trebuie sa se pronunte asupra constitutionalitatii lor. De dragul functiilor lui Nastase si Vacaroiu, pesedistii au anuntat deja public ca vor contesta nu numai constitutionalitatea articolelor care dau liber Coalitiei de la guvernare sa schimbe sefii celor doua Camere in timpul exercitarii mandatului, ci regulamentele in ansamblu. Dupa depunerea contestatiilor, potrivit legii de organizare si functionare a Curtii, aceasta este obligata sa le comunice, in termen de 24 de ore, lui Vacaroiu si Nastase, in calitatea lor de sefi ai Senatului si Camerei, propriile contestatii, precum si data la care acestea vor fi dezbatute. Daca Curtea Constitutionala va decide ca anumite prevederi sunt in contradictie cu legea fundamentala, senatorii sau, dupa caz, deputatii vor avea la dispozitie 45 de zile pentru a indrepta "greselile de constitutionalitate". Iar in cazul in care nu o fac din proprie initiativa, dupa acest interval respectivele prevederi declarate neconstitutionale isi inceteaza efectele juridice. Daca insa Curtea Constitutionala nu se va incadra cu deliberarea in cele 25 de zile prevazute de noile regulamente, acestea se vor aplica pur si simplu astfel cum au fost modificate. Presedintilor Camerei Deputatilor si Senatului, Adrian Nastase si Nicolae Vacaroiu, le sunt numar

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 7 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 6 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 11 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 7 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 9 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 5 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Formula 1: Charles Leclerc, pole position în MP de la Monaco

HotNews acum 10 ore
Charles Leclerc va pleca primul în cursa Marelui Premiu de la Monaco, el fiind cel mai rapid în sesiunea de calificări de sâmbătă. Charles LeclercFoto: Lillian SUWANRUMPHA / AFP / Profimedia Max Verstappen va pleca de pe locul 6 la Monaco - Lewis Ha

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 11 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Urs observat în centrul staţiunii Sinaia. Localnicii şi turiştii au primit mesaj RO-Alert

News.ro acum 6 ore
Un urs şi-a făcut apariţia, sâmbătă seară, în zona centrală a staţiunii Sinaia, iar autorităţile au transmis mesaj RO-Alert localnicilor şi turiştilor pentru a-i avertiza asupra pericolului.

Vremea

București
acum

14°
dum.

13°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/20°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

13°
dum.

13°/25°
lun.

11°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

dum.

9°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°