Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucureşti: Cei mai buni rolleri din România s-au întrecut în Herăstrău

Publicat in Adevarul, duminică 26 iulie 2009 ·

Premiile la cea de a treia etapă din acest an a Mountain Dew Urban Fest au fost de 2.000 de euro. Zeci de rolleri din toată ţara s-au adunat aseară, la skateparcul din Herăstrău, pentru a-şi etala măiestria în sportul extrem al „datului pe role”.

Rolleri din Bucureşti, dar şi din alte oraşe din ţară, profesionişti şi amatori, au participat, aseară, cu începere de la ora 18.00, la competiţia dedicată rollingului, din cadrul ediţiei a V-a a festivalului de cultură urbană Mountain Dew Urban Fest.

Premiul pus la bătaie a fost în valoare de 2.000 de euro, jumătate cash, jumătate în piese de echipament oferite de magazinul H2O.

Seara a început cu o selecţie a rollerilor, în urma căreia au intrat în concurs nouă amatori şi şapte profesionişti. Băieţii care s-a întrecut în skateparc au avut vârste cuprinse între 10 ani şi 28 de ani.

Fiecare concurent a avut dreptul la mai multe evoluţii în skateparc, iar juriul a reţinut-o pe cea mai bună de la fiecare.

Muzica hip hop care a acompaniat desfăşurarea concursului a fost mixată de DJ Bully, iar prezentatorul întregului spectacol a fost MC Boby (Bogdan Rusu).

Adrenalină şi inteligenţă

Spectacolul a fost captivant şi a consumat multă adrenalină, atât la concurenţi, cât şi la cei care le-au urmărit întrecerea. Au existat şi momente de suspans, când concurenţii, din cauza emoţiilor sau a efortului, aveau clipe de ezitare în care păreau că nu mai pot continua. Au fost multe căzături, pantalonii s-au înnegrit, iar un concurent şi-a rupt un deget. După ce a primit primul ajutor, de la ambulanţa Puls, prezentă la faţa locului pe parcursul întregii competiţii, băiatul a reintrat în concurs.

Cei mai buni dintre concurenţi au făcut magie prin capacitatea de coordonare şi înlănţuire a mişcărilor, dovedind că în acest sport extrem nu doar muşchii fac performanţă, ci şi inteli

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum o ora
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 48 minute
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Infotrafic Porturile de la Marea Neagră, închise din cauza vântului puternic

Ziua Constanta acum o ora
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că au fost suspendate manevrele navelor în porturile de la malul Mării Negre,din cauza vântului puternic. Reamintim că municipiul Constanța se află astăzi, 4 mai 2024 sub

USR: Justiţia confirmă dreptul USR Roman de a participa la alegeri / Decizia Tribunalului Neamţ este definitivă

News.ro acum o ora
USR anunţă, sâmbătă, că a câştigat în instanţă dreptul de a participa la alegerile din 9 iunie, în municipiul Roman. Decizia Tribunalului Neamţ este definitivă. ”USR a câştigat, astăzi, prin decizia Tribunalului Neamţ, dreptul de a participa la aleg

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum 26 minute
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 4 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Thomas Bach risipeşte îndoielile: „Ceremonia de deschidere la Paris 2024 va avea loc pe Sena”

Mediafax acum 18 minute
Răspunzând la îngrijorările tot mai mari privind securitatea evenimentului, pe fondul ameninţării unor posibile atacuri teroriste, el a declarat: „Decizia este clară: va fi pe Sena", a spus el la postul de radio El Mon a RAC1, citat de insidethegame

Rusia, despre exerciţiile NATO din Suedia: „Trebuie să recunoaştem că se pregăteşte serios pentru un conflict potenţial cu noi”

Adevarul acum 20 minute
Este evident că exerciţiile militare NATO care se desfăşoară în Suedia nu sunt deloc pe placul Rusiei. Încă dinainte de a începe, în aprilie, Moscova le-a calificat drept o provocare, iar acum revine cu alte acuzaţii, spunând că ele reprezintă dovad

Restricţii în Olanda pentru participarea la comemorarea victimelor celui de-al Doilea Război Mondial

Mediafax acum o ora
Oficialităţile de la Amsterdam a anunţat încă de la începutul săptămânii că vor restricţiona drastic participarea la ceremonia de comemorare din piaţa centrală Dam. Măsurile de securitate fără precedent au fost luate pentru a menţine ceremonia în si

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°