Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cazul Adrian Severin si criteriile de integritate propuse de Monica Macovei

Publicat in Contributors.ro, marți 22 martie 2011 ·

N-a trecut mult timp de la “istorica” sedinta a CNC al PD-L si cazul Adrian Severin aduce in prim plan argumentele si contraargumentele privind criteriile de integritate aplicabile persoanelor publice, demnitarilor sau celor aflati in  functii de conducere la propunerea si cu sprijinul unui partid.

La „fapte foarte  grave sau grave” propunerile Macovei consemneaza: arestarea preventivă, trimiterea in judecata sau condamnarea pentru fapte de natura penala comise in Romania sau in orice alta tara democratica; abuzul in functia publica sau incalcarea grava a normelor de morala publice de catre membri de partid aflati in exercitarea unor functii in institutiile publice. incalcarea grava si repetata a prevederilor Statutului, aducand atingere valorilor si principiilor stabilite prin Programul politic al partidului;

Iar sanctiunile propuse sunt pe masura: demiterea din functii ocupate in structura partidului; retragerea sprijinului politic pentru functii dobandite prin sustinerea partidului; excluderea din partid

Discutia aprinsa s-a purtat asupra momentului cand se pun in aplicare sanctiunile: inca de la trimiterea in judecata sau dupa pronuntarea definitiva si irevocabila a instantei?

Decizia CNC al PD-L a fost sa nu se introduca in statut prevederea ca in cazul trimiterii in judecata sa se aplice automat sanctiuni, de genul suspendarii din partid si retragerii sprijinului politic pentru functiile dobandite prin sustinerea partidului ci, sa se astepte mai intai pronuntarea definitiva si irevocabila a unei sentinte de catre instanta. Eventual sa fie lasate la analiza Comisiei de Etica, care in ultimii ani n-a propus nicio sanctiune impotriva unor membri marcanti ai partidului.

In interviul de la TVR presedintele Traian Basescu a explicat astfel aceasta decizie:

“Nu poti sa transformi partidul in instanta, nici nu poti s

Articolul in Contributors.ro >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini la Ierusalim. Când va ajunge și în România

HotNews acum 54 minute
Credincioșii ortodocși adunați la Biserica Sfântului Mormânt de la Ierusalim așteaptă ca preoții să vină cu Lumina Sfântă. Ulterior, lumina va fi dusă în țările ortodoxe, inclusiv în România. Biserica Sfântului Mormânt din IerusalimFoto: Ahmad Ghara

Nicuşor Dan: Dacă ar fi să pariez, aş paria că nu se retrage Piedone, dar nu pot exclude varianta asta / Exclud retragerea lui Firea; a intrat în cursă să tragă lista /Cred că şi simpatizanţii PNL mă vor vota, ”ca să nu iasă Piedone sau Gabriela Firea”

News.ro acum o ora
PNl Nicuşor Dan a fost întrebat, sâmbătă, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, dacă nu se simte ciudat deoarece este pentru prima oară când intră favorit într-o competiţie electorală. „Să ştiţi că aveţi dreptate, da, aveţi dreptate. În urmă

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 3 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

România, a treia cea mai mică speranță de viață din UE. Țara care ocupă primul loc

Ziare.com acum o ora
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Imagini virale cu o maşină a Poliţiei blocată în nisip, pe plaja din Constanța: ”Ce-avem noi aici!?” VIDEO

Ziare.com acum 45 minute
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

Stradă surpată în oraşul Slănic - Autorităţile din Prahova cer CNSU să abiliteze Institutul Geologic al României să efectueze studii şi foraje în zona afectată

News.ro acum o ora
Autorităţile din judeţul Prahova solicită Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) să abiliteze Institutul Geologic al României pentru ca acesta să realizeze studii şi foraje în zona străzii 23 August din oraşul Slănic, unde o porţiune

Mesaje de Paște fericit 2024. Cele mai inspirate mesaje, urări, felicitări și sms-uri de Paște de trimis celor dragi

HotNews acum 2 ore
E vremea mesajelor de Paște către familie, prieteni, colegi apropiați. Iată o selecție de mesaje, urări, felicitări de Paște pe care le puteți trimite în aceste zile. Ouă roșii ciocnite de PașteFoto: Shutterstock O singură dată pe an e Paştele. O zi

Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”

Adevarul acum 5 ore
Prezent pe litoral pentru un concert, dar și pentru a-și însoți copiii adolescenți, care și-au dorit să-și petreacă mini-vacanța pe litoral, Mihai Mărgineanu s-a declarat șocat de ce a văzut în Vama Veche.

Noaptea de Înviere: Linia de tramvai 41, program de funcționare prelungit

Wall-Street.ro acum o ora
În noaptea de Înviere, linia de tramvai 41 va avea un program de funcţionare prelungit, până la ora 03.00, pentru a asigura deplasările către Mănăstirea Caşin, important edificiu de cult ortodox. Autobuzele liniilor de noapte şi de cele ale liniei 1

Topul celor mai curate 10 aeroporturi din lume. Unul singur e în Europa

Mediafax acum 2 ore
Aeroportul Haneda din Tokyo, Japonia, ocupă pe primul loc pe lista celor mai curate aeroporturi din lume. Skytrax a lăudat curăţenia pardoselii, a scaunelor, a zonelor publice şi a toaletelor. Într-o lume post-COVID, acest lucru este extrem de impor

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

21°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°