Învăţământul şi educaţia sunt domenii în care nu sunt permise rebuturi. Cu rebuturile umane produse în şcoli nu mai ai ce face, sunt ireparabile. De aceea cred că orice naţie ar trebui să aibă grijă deosebită de sistemul de învăţământ, să fie atentă mai mult decât la orice alt domeniu fiindcă acolo, în interiorul acestui sistem, se modelează suflete şi minţi. Parte din această construcţie suntem şi noi, părinţii. Împovăraţi de responsabilitatea viitorului.

Am trecut de trei ori prin şcolile româneşti în ultimii 25 de ani. La stat, nu la privat. Am trecut cu copiii mei prin faza "învăţătoarei-cerşetoare", care le spunea: "Maică-ta nu mi-ar aduce ciorapi fiindcă mi-i rup mereu în băncile voastre!". Am mutat copilul la altă clasă. Incredibilul, însă, s-a produs când una din fete mi-a adus acasă un bilet pe care "doamna profesoară X" o pusese să scrie ce cadouri aşteaptă de la noi la sfârşit de an 1997. Era indicat şi locul de unde pot fi cumpărate cosmeticele. Am arătat bileţelul unor colegi din redacţie.

În afară de uluială şi indignare n-am găsit soluţia să acţionăm corect împotriva răului. Aveam doar un petic de hârtie pe care era scrisul fetiţei mele, iar profesoara (care nu era nici măcar diriginta clasei!) ar fi negat totul. N-am găsit atunci soluţia şi am greşit lăsând sentimentele materne să primeze. Nu am cumpărat cadoul, i-am explicat copilului urâţenia gestului profesoarei ei şi am continuat să refuz propunerile impuse de "comitetul părinţilor", unde o mămică pregătea cu prea mult sârg tot ce ţinea de "recunoştinţa" pentru cadrele didactice. N-au fost uşori următorii ani de şcoală, dar am avut norocul că diriginta fetiţei şi directorul erau oameni cu har. Iar eu am acumulat experienţa necesară ca să stopez din start următoarele tentative.

Vineri seară, postul de televiziune Kanal D ne-a arătat hâdoşenia la care s-a ajuns într-o şcoală din Cap