Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reuters: Pericol de instabilitate sociala în România din cauza preţului cerealelor

Publicat in Romania Libera, miercuri 11 august 2010 ·

Creşterea preţurilor la cereale ca urmare a secetei şi a incendiilor din Rusia va pune presiune pe populaţiile deja afectate de criza financiară şi ar putea provoca instabilitate socială, îndeosebi în Orientul Mijlociu, Africa de Nord şi părţi din Europa, în particular în România, scrie miercuri Reuters, într-un comentariu citat de Agerpres.

Preţul cerealelor a crescut cu aproape 70% din iunie, în condiţiile în care Rusia suferă cea mai mare secetă din ultimii 130 de ani. Analiştii avertizează că, dacă preţurile vor rămâne ridicate, atunci va creşte şi pericolul violenţelor de stradă - cel puţin până la un anumit punct, îndeosebi pe pieţele emergente, unde populaţia cheltuieşte cea mai mare parte din venituri pe mâncare.

Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, îndeosebi Egiptul, sunt văzute ca fiind extrem de vulnerabile, la fel şi ţările emergente şi statele din Europa de Sud, unde există deja un nivel ridicat de nemulţumire ca urmare a reducerilor severe ale cheltuielilor publice, asistenţei sociale şi veniturilor.

"Importurile de grâne sunt deosebit de sensibile în Orientul Mijlociu şi în Africa de Nord - pâinea este parte importantă din dietă. Şi Europa de Est este o zonă de risc evidentă", a declarat Metsa Rahimi, analist la Janusian, grup de consultanţă în privinţa riscurilor.

Nivelul de instabilitate socială în Europa a fost mai redus decât era de aşteptat în condiţiile crizei financiare - deşi revoltele din Grecia, din mai, au neliniştit pieţele globale - dar se estimează că riscurile vor creşte în această toamnă, pe fondul apelurilor la grevă ale sindicatelor şi al efectelor tot mai puternice ale reducerilor cheltuielilor bugetare.

Ţările din Europa Centrală şi de Est au adoptat măsuri dure pentru a putea primi asistenţă financiară din partea Fondului Monetar Internaţional şi a Uniunii Europene, însă analiştii sunt de părere că răb

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 4 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 3 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 2 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Zelenski l-a destituit pe șeful propriei securități, după tentativa eşuată de asasinare

Ziare.com acum 3 ore
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful Administraţiei Securităţii de Stat (UDO) Serghii Rud, grup considerat responsabil de o tentativă de asasinat eşuată care l-a vizat pe şeful statului săptâmâna aceasta, relateaz

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

MADR începe plata subvenţiei de 100 euro pentru fermieri

Mediafax acum 3 ore
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale anunţă că începe plata subvenţiei de 100 euro pentru fermieri. MADR are în vedere o suplimentare a bugetului. Plăţile vor începe din 15 mai.

Justin Bieber şi Hailey Baldwin Bieber aşteaptă primul lor copil împreună

Mediafax acum 2 ore
Hailey şi Justin au fost foarte deschişi în legătură cu dorinţa de a avea copii şi de a-i avea tineri (Justin are 29 de ani, iar Hailey are 27 de ani), iar Hailey a vorbit despre întemeierea unei familii încă din 2021. „Întotdeauna am ştiut că sunte

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 3 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 9 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Vremea

București
acum

12°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/17°
lun.

12°/18°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

vin.

9°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/18°
sâm.

8°/18°
dum.

10°/15°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°