Clipele de glorie ale viteziştilor au trecut. De astăzi se poate spune că Marea Buclă a început cu adevărat. Am scăpat de câmpie. Caravana Turului Franţei a început să se caţere, iar o primă probă de rezistenţă a fost dată în etapa de astăzi, când s-a pedalat până în Masivul Central. De la Aigurande până la Super-Besse Sancy, rutierii au avut de parcurs 189 de kilometri. Ultima parte a traseului a fost cea mai grea şi a conţinut o căţărare de gradul al doilea, cu sosirea într-un platou unde vântul a suflat cu putere, şi una de gradul al treilea chiar la staţiunea din centrul Franţei.
Anul acesta, localnicii din Super-Besse Sancy sărbătoresc 50 de ani de la inaugurarea staţiunii care are un domeniu schiabil între 1.350 şi 1850 de metri altitudine. Sunt 45 de kilometri de piste pentru schi şi snowboard, adică mai mult decât toată Valea Prahovei la un loc. Vara, turiştii vin în localitatea din Masivul Sancy pentru călărie, pescuit, înot, kite sau mountain biking. La şapte kilometri de pârtiile de schi se găseşte Besse-et-Saint-Anastaise, oraş cu aspect medieval ce are în administrare staţiunea montană. Acolo există şi un muzeul al schiului, unde sunt expuse colecţii din toată Europa.
Cel care a strălucit ieri în ploaia din Masivul Central a fost portughezlul Alberto Rui Costa. Rutierul de la Movistar a trecut linia de sosire singur, reuşind să se desprindă din timp de pluton. Lusitanul a fost suspendat până în luna aprilie din cauza unui scandal de dopaj în care a fost implicat.
Thor Hushovd a reuşit să-şi păstreze tricoul galben în ciuda faptului că el nu este un căţărător. Norvegianul a stat mereu în alături de Cadel Evans, Andy Schleck şi Alberto Contador. Cei trei favoriţi s-au duelat spectaculos pe ultimii doi kilometri ai traselui, s-au invitat unul pe altul la atac, astfel că nu au avut un ritm tocmai susţin în a pedala. Perfect pentru Hushov