Când doi oameni poartă acelaşi nume, cum ar fi Gheorghe Ionescu, putem fi siguri că asemănarea se opreşte aici. Prostituţia, ca atribut dintotdeauna al umanului, se cheamă pretutindeni prostituţie, dar e o realitate foarte diferită de la ţară la ţară, de la un loc la altul, de la un climat economic la altul. În România, prostituţia are o definiţie cât se poate de românească.
Europa vrea să-i asigurăm o definiţie occidentală. Europa ne impune tot felul de integrări, pe care socialul românesc nu le poate subvenţiona. Legalizarea prostituţiei n-ar fi decât încă o lege fără nici o şansă de a fi aplicată, întrucât această legalizare e, în fapt, un lung proces economic şi organizatoric. România are un deficit organizatoric major, în toate domeniile. Prostituţia de pe şoseaua de centură a Bucureştiului e cea mai amărâtă formă a îndeletnicirii, pentru că şi şoseaua de centură a Bucureştiului e cea mai primitivă şi mai neterminată întruchipare a conceptului de centură urbană.
La câtă improvizaţie, hoţie şi prostie inginerească dovedeşte această şosea de centură a Capitalei, prostituţia din punctele ei cele mai nefuncţionale e o chestiune de dotare naturală. Cine cunoaşte şoselele de centură din Vestul Continentului ştie că, din proiect, şoselele nu permit acest tip de parazitare.
În Olanda, legalizarea prostituţiei n-a însemnat decât impozitarea unor practici sexuale din porturi, rezultând din tradiţia şi importanţa comerţului maritim al Ţărilor de Jos. Prostituţia din bogatele porturi olandeze a fost soluţia potrivită la viaţa de marinar. Soluţia logică, tolerată din raţiuni economice de bogata societate olandeză şi, în final, oficializată în cuprinsul unei idei de igienă publică foarte costisitoare, dar pe care Olanda şi-o poate permite. Economia Ţărilor de Jos e bazată pe traficul de mărfuri, iar drogurile şi prostituţia sunt