O dată cu preluarea - şi asimilarea - festivităţilor de împrumut, precum Halloween sau Sf. Valentin, şi sărbătorile tradiţionale româneşti, ortodoxe, au fost, în paralel, integrate circuitului consumist. Paştele a avut de la început (anii '90) o situaţie mai aparte: avînd în vedere semnficaţia lui profundă, religioasă, precum şi postul mult mai lung şi mai greu ce îl precede, incluzînd Săptămîna Patimilor, a fost destul de complicat pentru industria neaoşă de suveniruri să i se adapteze. La care se adaugă faptul că Iepuraşul nu se număra printre tradiţiile kitsch-ului dulce familiar copiilor de aici, precum Moş Crăciun. Treptat, cu greutate şi cu oarecare stînjeneală, am putea spune, s-a înfiripat o nouă industrie, după modelul celor din ţările occidentale catolice sau protestante: a apărut o literatură pentru copii menită să consacre legenda Iepuraşului care ne ascunde ouă prin iarbă şi ne oferă cadouri, precum şi o pleiadă de manifestări stradale generoase (expoziţii şi festivaluri) în acelaşi scop. Pînă la urmă, semnificaţia religioasă ultimă a sărbătorii pascale e, vorbind în termeni profani, simplificatori, pozitivă; nu contează cît e de complicată şi de esenţială pentru ortodoxie - important e că, dacă mesajul final e tot benefic, putem să-i circumscriem şi kitsch-ul dulce implicit: puişori ieşind din ouă, iepuraşi iubindu-se şi miei cu zurgălăi din ceramică, ouă în coşuleţ etc. În fond, ca şi în cazul lui Moş Crăciun, pare a fi o modalitate mai umană de a percepe transcendentalul; dar şi de a cîştiga pe seama lui. Anul acesta, repet, Paştele şi postul său s-au

integrat mănuşă în circuitul consumist. Dacă pînă acum felurile de post de la restaurante şi produsele aşijderea din magazine erau noutăţi uimitoare, acum au devenit lucruri fireşti, bine încadrate în sistem. Supermarketurile au rafturi speciale cu produse de post. Hipermarketurile - zone ap