Ce să scrii şi, mai ales, cum să scrii o dedicaţie ce ar urma să ajungă sub Înaltele priviri ale Majestăţilor Lor?
După tipărirea cărţii, oftând din greu, autorul purcede la ticluirea dedicaţiilor.
Pentru cei care aşteaptă la coadă la librărie, veniţi să asiste la lansarea cărţii, lucrurile sunt simple. Aşezat pe scaun, autorul trânteşte succesiv, după ce s-a interesat pentru cine e dedicaţia, „La mulţi Ani!", „Multă fericire!", „Multă sănătate!" şi alte asemenea bazaconii de rutină. Pentru feţele simandicoase are nevoie de un răgaz de creaţie, deseori mai lung şi mai trudnic decât cel reclamat de compunerea unui capitol din carte.
La Biblioteca Academiei Române, mai precis pe căruciorul pregătit de distribuitor să fie dus la lift, pentru ca volumele citite să fie returnate la depozit, mi-a atras atenţia o dedicaţie de un tip aparte, la care nu m-aş fi gândit în viaţa mea. În 1891, o editură din Bruxelles a scos o carte de istorie a Belgiei.
„Noua istorie a Belgiei" sau „Culegere de biografii naţionale", redactate astfel încât să facă agreabilă studierea ei de către tineri. Potrivit paginii de gardă, autorul şi-a dat doar iniţialele: F.-A.S... Superior general al Fraţilor Carităţii. Cartea nu e o încropeală, cum s-ar putea crede după ascunderea autorului în dosul unor iniţiale.
Monseniorul Namèche, vicerector al Universităţii din Louvain şi fost director al Şcolii Normale de Stat din Nivelles, îi expediază autorului, la 18 mai 1870, o epistolă, reprodusă cu promptitudine pe pagina de gardă: „Dragă A..., Am parcurs cu mult interes - o ştiţi - a voastră «Nouă Istorie a Belgiei».
Mă bucură succesul pe care l-a avut, deoarece aprob completamente planul pe care l-aţi urmărit şi eforturile pe care le-aţi făcut ca să faceţi studiul în acelaşi timp util şi agreabil tinerilor dumneavoastră elevi. Consider cartea dumneavoastră perfect corespu
