Autointitulatul rege al romilor, Florin Cioabă, spune că romii nu sunt discriminaţi în România, ''unde se trăieşte bine''. "În România nu se poate vorbi de o discriminare din punct de vedere instituţional, ci doar pe alocuri, izolată. Nu putem generaliza că este vorba despre o discriminare', a spus Cioabă, citat de Agerpres.
Pe de altă parte, el a refuzat să precizeze exact ce funcţie deţine în rândul etniei rome, întrebat dacă este regele romilor de pretudindeni sau numai din România. 'Eu sunt primvicepreşedintele organizaţiei mondiale a romilor şi preşedintele adunării parlamentare a romilor', a spus Cioabă.
Regele romilor şi un alai format din câţiva zeci de persoane au mărşăluit, joi, de la palatul din cartierul Turnişor din Sibiu, până în centrul oraşului, la sediul primăriei, unde a fost celebrată Ziua Internaţională a Romilor.
Primarul Klaus Iohannis l-a delegat pe viceprimarul Astrid Fodor să îl întâmpine pe Cioabă la parterul primăriei.
Ziua Internaţională a Romilor a fost proclamată în 1971, cu prilejul primului Congres internaţional al romilor de pretutindeni. În statele din Europa de Est, inclusiv România, data de 8 aprilie a fost consacrată Zilei romilor din 1990
Autointitulatul rege al romilor, Florin Cioabă, spune că romii nu sunt discriminaţi în România, ''unde se trăieşte bine''. "În România nu se poate vorbi de o discriminare din punct de vedere instituţional, ci doar pe alocuri, izolată. Nu putem generaliza că este vorba despre o discriminare', a spus Cioabă, citat de Agerpres.
Pe de altă parte, el a refuzat să precizeze exact ce funcţie deţine în rândul etniei rome, întrebat dacă este regele romilor de pretudindeni sau numai din România. 'Eu sunt primvicepreşedintele organizaţiei mondiale a romilor şi preşedintele adunării parlamentare a romilor', a spus Cioabă.
Regele romilor şi un alai format din câţiva ze