Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Neamţ: S-a tăiat panglica la Aqua Park „Blue Eden“

Publicat in Adevarul, sâmbătă 4 septembrie 2010 ·

Investiţia costă patru milioane de euro şi va cuprinde bazine cu apă curativă, tobogane cu surprize, terenuri de sport şi saune.

Comuna Alexandru cel Bun se pregăteşte să devină un „paradis albastru“, motiv pentru care municipalitatea a inaugurat, în cadru festiv, şantierul de ridicare a parcului acvatic „Blue Eden“.

Parcare cu 500 de locuri

„Parcul va avea o suprafaţă acoperită de 6.000 de metri pătraţi, cu bazine de apă şi facilităţi de distracţie, o parcare de 500 de locuri, terenuri de sport, un parc exterior şi camping. În interior, vor exista tobogane cu apă cu trasee surpriză, o insulă, palmieri, o peşteră, jacuzzi, saune uscate şi saune cu aburi şi chiar bazine cu apă curativă“, a declarat Ion Rotaru, primarul din Alexandru cel Bun.

Inspirat de complexul acvatic din Braşov, Aqua Park-ul nemţenilor va costa patru milioane de euro. „Sunt mai mulţi acţionari la acest parc şi ne bucurăm că am reuşit în cele din urmă să dăm startul lucrărilor. Iniţial am vrut să pornim în luna aprilie, dar ne-am lovit de birocraţia de la noi, aşa că e mai bine mai târziu decât niciodată“, a adăugat Ion Rotaru.

Băi termale în aer liber, la miezul iernii

În parcul acvatic vor fi construite şi bazine în care nemţenii care nu se tem de ger vor putea face baie în aer liber, la miezul iernii. „În spaţiul acoperit vor exista diferite bazine, dintre care unul de dimensiuni olimpice. Trei bazine vor fi alimentate cu apă adusă din staţiunile Neguleşti şi Bălţăteşti. Unul dintre bazine, cu apă caldă, se prelungeşte în exterior, astfel că doritorii pot face baie afară şi când temperatura va fi şi de minus 20 de grade Celsius“, a mai precizat Ion Rotaru.

Pietrenii spun că abia aşteaptă să vadă ce li se pregăteşte la numai şapte kilometri distanţă. „Am fost la parcul din Braşov şi dacă şi la noi va fi la fel, nu pot d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 3 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 5 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 7 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

O ofensivă israeliană asupra Rafah „ar putea duce la o baie de sânge”, spune șeful OMS

HotNews acum o ora
O ofensivă terestră a armatei israeliene asupra orașului Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, „ar putea duce la o baie de sânge”, a avertizat vineri șeful Organizației Mondiale a Sănătății pe rețeaua de socializare X. Civili palestinieni lângă o clădire dis

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 3 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 5 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 10 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 7 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 3 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

UEFA a decis ca loturile participantelor la Euro 2024 să fie de câte 26 de jucători

News.ro acum 6 ore
Comitetul Executiv al UEFA a decis să extindă listele pentru turneul final al Campionatului European de la 23 la 26 de jucători, informează L’Equipe. Contactaţi în ultimele ore prin e-mail, membrii Comitetului Executiv al UEFA au decis vineri să măr

Vremea

București
acum

13°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

19°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/16°
sâm.

12°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°