Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mircea Cărtărescu, despre noua Românie: “Mitocanul se reproduce. El produce mitocani în generaţia următoare”. GÂNDUL LIVE

Publicat in Gandul, miercuri 24 aprilie 2013 ·

"Violenţă nu înseamnă neapărat cureaua sau băţul. Cred că violenţă împotriva minţii unui copil înseamnă tot ce împiedică această minte să se dezvolte. Cred că părinţii care-şi lasă copiii în ţară şi pleacă în străinătate, în Spania sau Italia, ca să lucreze sunt mult mai violenţi faţă de copii, care rămân singuri şi fără nicio îndrumare, - rămân de capul lor, cum se spune -, decât dacă folosesc în fiecare zi mijloace de coerciţie fizice şi contondente", spune Mircea Cărtărescu.

Într-un interviu acordat Gândul LIVE, scriitorul - implicat în lansarea platformei Părinţi buni - , vorbeşte despre "unul dintre cele mai mari paradoxuri": violenţa împotriva copiilor, pentru că, spune el, "noi încercăm să îi aducem la un grad mai înalt de civilizaţie folosind gradele cele mai joase de degradare umană".

"Copilul din păcate este şi cel mai iubit, de toată lumea, dar paradoxul lumii româneşti şi nu numai este că acest copil, atât de iubit, este forţat să fie fericit, este fericit cu forţa, aşa cum toate societăţile tiranice au încercat să-şi fericească membrii. În familie copilul este pe postul unui etern soldat care-I dau ordine şi care-l tiranizează. Felul acesta de a înţelege educaţia este deplorabil, iar el va fi abandonat din ce în ce mai mult", afirmă scriitorul.

În interviul acordat Gândul LIVE, Mircea Cărtărescu vorbeşte şi despre relaţia pe care o are cu cei doi copii ai săi, despre mitocanul român şi despre paradoxurile învăţământului românesc.

- 38% dintre părinţii român recunosc că-şi altoiesc copiii, 68% dintre copii mărturisesc că sunt bătuţi de părinţi. Sunt cifrele triste ale unui nou studiu Salvaţi copiii. Au românii cultura băţului, domnule Mircea Cărtărescu?

Cifrele astea nu mă surprind deloc, ele sunt specifice unei societăţi în tranziţie - de la o societate patriarhală şi tradiţională, unde 100% din părinţi îşi bătea

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 11 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 9 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 7 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 13 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 7 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 6 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 8 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 7 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 9 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Vremea

București
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°