- prelucrare -

Bătrânul ţicnit cu damigeana de vin negru în mână mă aştepta la linia a cincea, după ce ne dăduserăm jos din tren la Ventimiglia, gata să intrăm în Italia...

Rămăseserăm singuri în vagonul cu bănci galbene de lemn de pe vremea lui Garibaldi. Vorbeam într-o franceză pe jumătate italiană. El mă îndemna întinzând damigeana aia spre mine, să beau... Dar cum? Doamne fereşte? cum, mă făceam că duc la gură recipientul plin de bale... cum? să-mi lipesc buzele...

Era pătat de vin negru de sus şi până jos şi aşa, până s-a oprit trenul la vamă, l-am studiat stăpânindu-mi cu greu repulsia.

Dumnezeule mare, - îmi tot spuneam, refuzând cât se putea să duc la gură damigenuţa aproape goală, după ce arătarea de om o ducea la gura lui flască şi ştirbă - Dumnezeule mare, îmi ziceam, aruncând pe furiş priviri spre Venus răsărind din scoică, de pe reproducerea de pe peretele vagonului, spre Apollo şi Moise şi spre toţi Zeii ce ni-i propunea Renaşterea, şi unde este... de unde se trage acest bătrân ţicnit, - el şi sora lui fecundă, Diana Efasina, madona păgână, cu triplul ei şir de mamele, cele trei şiraguri de ţâţe mari ieşind din piept, şi mai mici din braţe, din mamelele turtite cu lei, cu ţapi, tauri şi albine pe corp luându-şi zborul...

*

Deocamdată, abia am coborât din trenul de Marsilia, la Ventimiglia, intrarea spre Italia...

Vama este pustie. Mai am un ceas până să schimb trenul.

Înaintez spre vamă, la fel de pustie, semn că sezonul s-a închis.

Coasta de Azur a rămas în urmă cu palmierii ei cu tot...

Când încep să urc scările tunelului spre peron, mă opresc să-mi trag sufletul, ostenit.

Geamantanul meu are cam treizeci de kile. Abia îl mai duc...

Ajuns înaintea vameşului, care mă aşteaptă şi mă priveş