Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comisarii OPC Braşov au găsit carne şi prăjituri expirate

Publicat in Adevarul, miercuri 11 aprilie 2012 ·

Ei au desfăşurat mai multe controale la agenţii economici care se ocupă cu comercializarea produselor alimentare specifice sărbătorilor pascale, respectiv carne preambalată, ouă, vopsea de ouă, ciocolată, produse de patiserie, cozonac, pască, chec, fursecuri şi vin.

Comisarii OPC au efectuat, în perioada 26 martie -11 aprilie, 37 de controale, iar neregulile nu au întârziat să apară. La unii comercianţi s-au găsit preparate din carne cu termen de valabilitate depăşit sau prăjituri, torturi, cornuleţe şi crossante care erau scoase la vânzare deşi erau expirate.

În ceea ce priveşte carnea de oaie şi de viţel în stare congelată preambalată, aceasta nu prezenta elemente de identificare şi carecterizare. La fel s-a întâmplat şi cu preparatele din carne, care nu aveau elemente de identificare si caracterizare. Alţi comercianţi ofereau spre vânzare pulpele de pui la bax depozitate în condiţii de congelare ce prezentau două etichete cu informaţii în limba engleză netraduse în limba română.

Nereguli s-au găsit şi alte produse. Astfel, cozonacii de post prezentau în lista ingredientelor ,,zer praf,,;, ouăle nu aveau afişate informaţiile referitoare la clasa de calitate şi categoria de greutate conform documentelor de provenienţă, iar la iepuraşi de ciocolată şi vopsea de ouă nu se specifica preţul/ bucata;. Tot în urma controalelor, comsiarii OPC au constatat că anumite mijloace de măsurare din dotare nu prezentau buletine de verificare metrologică, iar navetele cu preparate din carne depozitate direct pe paviment venind în contact direct cu acesta.

În urma acţiunilor, comisarii OPC au aplicat 25 de amenzi contravenţionale în valoare de 136.000 de lei şi 15 de avertismente. Totodată, ei au au oprit definitiv de la comercializare şi retragerea din circuitul consumului uman a unor produse în valoare de 644 de lei şi oprirea temporară de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ion Iliescu, urmărit penal în dosarul Mineriada

Mediafax acum 25 minute
„În cauza cunoscută generic sub denumirea <Mineriada din 13-15 iunie 1990>, procurorii militari din cadrul Secţiei parchetelor militare au dispus, la data de 19.04.2024, efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Iliescu Ion, la data faptel

Lucrările la stația de metrou Piața Unirii 2 se prelungesc

Wall-Street.ro acum 57 minute
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, accesul C, ieşirea spre Hanul lui Manuc, se vor prelungi până pe 10 mai, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din ultima perioadă, a anunţat Metrorex. Aceste lucrări presupun decopertarea suprafeţelo

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum 2 ore
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Steaua – C.S.M. Slatina, sâmbătă, 27 aprilie 2024, de la ora 11.00

Gandul acum 24 minute
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Steaua – C.S.M. Slatina, sâmbătă, 27 aprilie 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. ILIE DOBRE, em

Cristian Marian Minae, unul dintre bărbații acuzați în dosarul CRIMEI omului de afaceri sibian Adrian Kreiner, va fi adus marți în țară

Gandul acum 35 minute
Cristian Marian Minae, unul dintre bărbații acuzați în dosarul uciderii omului de afaceri sibial Adrian Kreiner, va fi adus sub escorta Poliției Române în țară pe data de 30 aprilie 2024, potrivit unor surse Gândul din cadrul anchetei. Minae este un

Pensionară din Brașov, AMENDATĂ pentru că a plantat flori în spatele blocului. „Este anormal ce se întâmplă”

Gandul acum 35 minute
Caz incredibil la Brașov, acolo unde Poliția Locală a dat dovadă de exces de zel și a amendat o biată pensionară care a făcut „marea greșeală” de a planta câteva flori în spațiul verde din curtea blocului în care locuiește. Probabil că din lipsă de…

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 3 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

Surse: Spania va trimite rachete Patriot în Ucraina, după ce ucrainenii au solicitat în mod repetat astfel de sisteme de apărare

Ziarul Financiar acum o ora
Spania va trimite rachete Patriot în Ucraina. Informaţia prezentată pe surse nu a fost confirmată de oficialii spanioli. Ucrainenii au solicitat în mod repetat astfel de sisteme pentru a se apăra. Madridul a exclus livrarea de lansatoare antiaeriene

Cum încearcă SUA să încurajeze Germania să trimită Ucrainei rachete cu rază lungă de acțiune. „Sperăm că acest lucru va juca un rol”

Ziare.com acum 51 minute
Statele Unite speră că recenta decizie a Washingtonului de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei va încuraja Germania să facă acelaşi lucru, lucru pe care Berlinul l-a exclus până acum, a declarat joi un oficial american. Washingtonul

Vremea

București
acum

15°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

14°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

15°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°