„Accept condițiile sau demisionez?“ Aceasta-i întrebarea pe care și-au pus-o managerii privați selectați să conducă unele companii de stat. În ultimul an, câțiva „nu s-au acomodat“ și au plecat.

Câți dintre managerii privați rămași încă la conducerea unor companii vor mai pleca rămâne de văzut. Până una alta, mai apare o întrebare: de ce nu au rezistat cei care au demisionat? Lansat cu mare tam-tam (în urmă cu un an, cinci companii și cinci consorții au pornit în cursa pentru recrutatea a 190 de manageri) și cheltuieli de zeci de milioane de euro, programul „Manager/CEO privat la stat“ s-a dorit a fi, încă de la început, colacul de salvare pentru companiile de stat aflate într-o stare avansată de degradare, cu pierderi și datorii uriașe, cele mai la îndemână exemple fiind TAROM și CFR-urile. „Și chiar ar putea să-și atingă scopul, să fie un proiect din care statul să aibă de câștigat. Cu o condiție însă: managerii privați să fie lăsați să-și facă treaba, fără piedici din partea acționarului principal, din partea guvernanților. (Știm cu toții că multe numiri au fost pe criterii politice“, spune unul dintre acești manageri, care dorește să-și păstreze anonimatul.) Și atunci, managementul privat la stat, cerut de FMI, „nu ar mai fi doar așa, de ochii lumii“.

„O parte dintre cei care l-au promovat, FMI de exemplu, deja a renunțat să mai creadă în proiect după incidentele de la CFR Infrastructură și de la TAROM. FMI a insistat în ultimul acord doar pentru privatizări, abandonând proiectul de management privat“, nuanțează Lucian Isar, primul președinte al CFR SA, venit din mediul privat, ales în această funcție în decembrie anul trecut și care a demisionat trei luni mai târziu, imediat după ce Consiliul de Administrație (CA) a respins planul de administrare al companiei. Incidentele la care se referă Isar au rădăcini încă de anul trecut, la TAROM: aus