In Romania democratiei populare, pe cind regiunile erau mari si tari, inaintea reaparitiei antebelicelor judete, „raionul“ devenise o unitate teritorial-administrativa atasata de talpa tarii si a multimilor ce nu se lasau colectivizate prea lesne si „atasanta“ noii nomenclaturi, care dispunea de o noua retea de posturi cu profit, daca nu foarte generos, macar stabil si constant. Si mai era si titulatura care tinea oamenii „in priza“. Orice amploaiat-activist de la „raion“ baga spaima nu doar in „burghezi“, care deja umpleau puscariile, ci mai ales in „amarasteni“, deja spoliati de bunuri prin intrarea in colectiva si amenintati la rindul lor cu perspectiva unei arestari.

Frica si teroarea fricii ca mod de existenta.

Incepem sa uitam, doar filmele ne mai dau fiori, si nu telenovelele noii ciocoimi: oare ce mai este in sufletul Romanitei Iovan? Am plonjat, dus-intors, in plin stalinism datorita unor secvente diferite. Una dintr-un film, slabut rau altminteri, oricite detalii melancolice ne-ar livra, proiectat la ProTV – Nea Marin miliardar – si alta, sonora, o „strigatura“ la statia de amplificare dintr-un mare Mall bucurestean, care solicita un „angajat curatenie“ la raionul, oricit ar suna de neverosimil, „Cultura – Bagaje“! Ne-a ramas infipta in urechi aceasta formulare, cam nelalocul ei, chiar si pentru o persoana care „sociologizeaza“ cotidianul, poate mai mult decit il teoretizeaza specialistii cei noi, cita frunza si iarba, in antropologie si cultural studies. Filmele romanesti, reluate intr-o stranie voiosie de catre televiziunile autohtone, parca se intrec intr-o competitie a prostului gust: cu cit sint mai proaste, cu atit au audienta mai mare. Nu putem explica aceste constatari statistice!

Oricit de bine este primit Moartea domnului Lazarescu al lui Cristi Puiu, atit de critica, cit si de micul-mare public cinefil, putin pr