Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mititelu, lasă-ne!

Publicat in GAZETA de SUD, marți 8 februarie 2011 ·

De mai bine de patru-cinci ani am scris în acest colţ de pagină din GdS despre Universitatea Craiova, echipă pentru care noi, cei din „Craiova Maxima“, ca şi ceilalţi fotbalişti performeri - generaţia „campioanei unei mari iubiri“ a lui Oblemenco şi cea a câştigării eventului din 1991 (cu Cîrţu antrenor), am luptat pentru gloria şi brandul Ştiinţei. Am opinat că acela care este în fruntea clubului, Adrian Mititelu, nu este omul potrivit pentru a conduce acest club de renume. Nu numai eu, dar şi alţi oameni de fotbal şi ziarişti au prezentat realitatea: Mititelu a făcut totul numai după bunul său plac, a numit mulţi antrenori fără performanţe în această meserie, a jignit pe toată lumea, iar pe jucători - cum bine au spus Găman şi Bărboianu - i-a transformat într-un fel de „sclavi“. Rezultatul îl ştim: doar vorbe, promisiuni, bla, bla şi nici o calificare în cupele europene. Şi tocmai când a adus oameni pricepuţi, cum a fost Victor Piţurcă, şi-a dat arama pe faţă! L-a dat afară pe Piţi într-un mod umilitor: bodyguarzi care să-i interzică lui Piţurcă să intre la cantonamentul echipei în ziua în care Universitatea avea reunirea programată!

Am văzut că în era „Ajică“ au fost vreo 15 antrenori! N-ar fi exclus ca după ce-l va demite iarăşi şi pe Napoli se va autonumi el, Mititelu, ca antrenor al Universităţii! Argumente? Mititelu va absolvi în curând Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din Craiova, se va înscrie şi la vreun masterat şi, gata, va trece pe banca tehnică, acolo unde au lucrat Oblemenco, Oţet şi alţii.

Apropo de cazurile Găman, Bărboianu, este inexplicabilă nedeclararea acestor jucători liberi de contract de către Comisia pentru Soluţionarea Litigiilor de la LPF! Actele depuse la LPF sunt clare, iar comisia respectivă a făcut abuz în această situaţie. De altfel, şi în celelalte două cazuri amânate de comisia lui Dragomir - Iliev şi Gargorov - acte

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Autorităţile ucrainene acuză că locuitori din oraşele de graniţă sunt luaţi captivi de forţele ruse, pentru a fi folosiţi ca scuturi umane

News.ro acum 2 ore
Forţele ruse au capturat zeci de civili în oraşul de graniţă Vovchansk, a declarat un oficial ucrainean, un ofiţer de poliţie regional acuzând că cei capturaţi au fost folosiţi ca „scuturi umane”, relatează CNN. Moscova şi-a intensificat ofensiva în

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 9 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Două trenuri s-au CIOCNIT într-un tunel din Belgrad: 13 persoane au fost rănite, din care patru sunt în stare gravă

Gandul acum o ora
Două trenuri s-au ciocnit într-un tunel din Belgrad. În total, 13 persoane au fost rănite, din care patru sunt în stare gravă. Impactul a avut loc între un marfar și un tren de călători care avea interdicţie de trecere într-un tunel din Belgrad, a i

VIDEO Coreea de Nord confirmă că a lansat o rachetă şi anunță întărirea forţei sale nucleare

G4Media acum o ora
Coreea de Nord a confirmat sâmbătă că a testat o rachetă balistică tactică, a transmis agenţia oficială de presă KCNA, liderul Kim Jong Un promiţând că va spori forţa nucleară a ţării, relatează AFP, citată de Agerpres. Kim Jong Un a supervizat vine

30 de ani de închisoare primiți de atacatorul ce a vrut să-l asasineze pe soțul lui Nancy Pelosi, lider al democraților din SUA

Ziare.com acum o ora
Justiția americană l-a condamnat vineri, 17 mai, pe individul care l-a atacat cu un ciocan pe soţul lui Nancy Pelosi, fostul lider democrat al Camerei Reprezentanţilor. Agresorul a primit 30 de ani de închisoare. David DePape a fost găsit vinovat, l

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 10 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Război în Ucraina, ziua 814. Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaților în armată

Press Alert acum 35 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaților în armată. Actul normativ a fost semnat vineri și va permite creșterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care crește a

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 11 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 9 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 9 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

Vremea

București
acum

12°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

12°/23°
Constanta
acum

14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

15°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/27°