Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Roman SA ar putea ajunge la afaceri de un miliard de euro

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 5 aprilie 2008 ·

Omul de afaceri Ioan Neculaie (foto) a anunţat că societatea Roman SA, pe care o controlează, mizează pe afaceri de peste un miliard de euro pe an în momentul în care se va realiza linia de montaj în Dubai. „Practic, am putea avea producţie de 6-700 de milioane de euro doar pe partea de asamblare a camioanelor în Dubai. Pe lângă comenzile noastre, care sunt de peste 300 de milioane de euro, am ajunge la o cifră de afaceri de peste un miliard de euro, dar asta undeva peste patru-cinci ani”, a explicat omul de afaceri braşovean. „Este vorba despre un proiect de mare amploare. Ei vin cu investiţia, iar noi cu know-how-ul şi cu camioanele care vor fi asamblate acolo”, declară Ioan Neculae. De asemenea, cei de la Fondul de investiţii Dubai Invetments ar intenţiona să ofere o parte din acţiunile companiei care va administra linia de montaj societăţii braşovene, dar Ioan Neculaie nu ar dori o cotă de participare mai mare de 10%. „Ei ar dori să ne ofere mai mult, dar eu nu aş fi dorit nici aceste zece procente. Aş fi preferat să fim cu know-how-ul, iar ei cu investiţia”, a mai spus Neculaie.

De altfel, acesta este extrem de mulţumit de faptul că licitaţiile câştigate de compania Roman SA pentru livrarea a câtorva sute de autocamioane pentru armata Statelor Unite cantonată în Irak au dat rezultate, iar performanţele autocamioanelor produse la Braşov au fost observate de către oamenii de afaceri arabi. „Cei de la Dubai Investments vor să fie producători de camioane, iar noi ne vom păstra în continuare acest profil, de producători de camioane”, a explicat Neculaie. În orice caz, linia de asamblare din Dubai ar putea fi dată în folosinţă abia anul viitor. „Acum de-abia vom înfiinţa firma”, a mai precizat sursa citată.

Fondul de investiţii Dubai Investments a fost creat în 1995 şi are peste 25.000 de acţionari, cei mai importanţi fiind Guvernul din Dubai, Emirates B

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, transferat de la Cluj-Napoca la București cu avionul SMURD

Adevarul acum 40 minute
Actorul Florin Piersic va fi transferat la un spital din București, cu avionul SMURD, după operația la inimă efectuată de medicii de la Institutul Inimii Cluj-Napoca.

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum o ora
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 3 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Ana Bogdan, start cu dreptul în turneul WTA 1000 de la Roma » A învins o finalistă de Grand Slam

Gazeta Sporturilor acum 38 minute
Ana Bogdan, 31 de ani, 63 WTA, a depășit runda inaugurală a turneului de la Roma, impunându-se cu 6-4, 6-1 în fața canadiencei Leylah Fernandez, 21 de ani, 34 WTA. cu 5 lovituri câștigătoare și 6 greșeli neforțate și un joc îngrijit Este o victorie

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum 55 minute
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum 30 minute
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

Nicuşor Dan: Mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD, astfel încât să nu iasă Cristian Popescu Piedone sau Gabriela Firea

News.ro acum o ora
Nicuşor Dan a declarat, marţi, că principalii săi rivali sunt candidata PSD Gabrielea Firea şi candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone la Primăria Capitalei. „Cred că lupta se va da cu unul dintre cei doi candidaţi de stânga, şi eu cred că va fi cu

Drulă: Îi cer lui Ciolacu să prezinte planul de reducere a cheltuielilor. România nu mai poate funcţiona pe datorie, cu împrumuturi la unele dintre cele mai mari dobânzi din Europa

News.ro acum o ora
Liderul USR Cătălin Drulă atrage atenţia că datoria publică a ajuns la 52,4% din PIB în februarie 2024, ceea ce este o încălcare a legii responsabilităţii fiscal-bugetare. El îi solicită premierului Ciolacu să prezinte de îndată planul de reducere a

Primul cadru de reglementare al UE pentru independența mass-media

Ziua Constanta acum 2 ore
Astăzi, 7 mai, intră în vigoare Legea europeană privind libertatea mass-media, un set nou de norme fără precedent destinate să protejeze independența și pluralismul presei. Acest nou act legislativ prevede garanții împotriva interferențelor politi

Cristian Popescu Piedone, despre controversa panourilor electorale ale lui Nicușor Dan: „Mulțumesc domnului mincinos, mi-au crescut procentele”

Gandul acum 42 minute
Cristian Popescu Piedone a comentat controversa privitoare la panourile electorale montate de Nicușor Dan, actualul edil apelând la compania controversatului om de afaceri, Matei Păun. Cristian Popescu Piedone, candidatul PUSL la Primăria Capitalei

Vremea

București
acum

19°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
Iasi
acum

18°
mar.

13°/26°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

19°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

21°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°