Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piaţa de leasing a scăzut anul trecut cu 14% faţă de 2009

Publicat in Bursa, joi 10 martie 2011 ·

Piaţa românească de leasing a scăzut anul trecut cu 14% faţă de nivelul din 2009, la 1,1 miliarde euro, în funcţie de valoarea bunurilor finanţate, reiese din datele prezentate, ieri, de secretarul general al Asociaţiei Societăţilor Financiare - ALB Româ-nia, Adriana Ahciarliu, anunţă Mediafax.

În 2009, piaţa leasingului a coborât cu 73%, la 1,3 miliarde de euro, conform datelor ALB anunţate în martie 2010.

"Segmentul auto, care deţine cea mai mare pondere în totalul finanţărilor, a coborât în 2010 cu 12% în privinţa finanţărilor", a spus Ahciarliu, prezentă la un eveniment de specialitate.

Finanţările pe segmentul auto au depăşit 800 milioane de euro în 2009 şi au coborât cu 12%, la puţin peste 700 milioane de euro la finele anului trecut, reiese din datele ALB.

În acest context, ponderea finanţărilor auto în totalul pieţei de leasing a urcat cu două puncte procentuale, la 64%. În 2007 şi 2008, când vânzările auto erau pe plus, ponderea leasingului auto s-a situat la 68%, respectiv 70%.

Potrivit datelor Băncii Naţionale a României, ALB reprezintă 91% din piaţa de leasing financiar şi 63% din totalul pieţei creditului de consum IFN din România.

F.A. Piaţa românească de leasing a scăzut anul trecut cu 14% faţă de nivelul din 2009, la 1,1 miliarde euro, în funcţie de valoarea bunurilor finanţate, reiese din datele prezentate, ieri, de secretarul general al Asociaţiei Societăţilor Financiare - ALB Româ-nia, Adriana Ahciarliu, anunţă Mediafax.

În 2009, piaţa leasingului a coborât cu 73%, la 1,3 miliarde de euro, conform datelor ALB anunţate în martie 2010.

"Segmentul auto, care deţine cea mai mare pondere în totalul finanţărilor, a coborât în 2010 cu 12% în privinţa finanţărilor", a spus Ahciarliu, prezentă la un eveniment de specialitate.

Finanţările pe segmentul auto au depăşit 800 milioane de euro în 2009 şi au cob

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 42 minute
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 57 minute
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 5 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 15 minute
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 3 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 2 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum o ora
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 6 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 8 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Salvamontiștii din Neamţ au intervenit pentru salvarea unor persoane rănite

Ziare.com acum 45 minute
Salvamontiştii din Neamţ au intervenit, în ziua Paștelui, în două situații diferite pentru salvarea unor persoane rănite. Salvamont Neamţ a intervenit, duminică, în urma unui apel 112, în zona Staţiunii Durău, în vederea acordării primului ajutor vi

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

18°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

8°/15°
lun.

9°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

15°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°