Japonezii încearcă să le dea de urmă rudelor sau prietenilor care lipsesc încă de vineri. Suportă cu stoicism lipsa mâncării, a apei şi a curentului electric. Zeci de mii de persoane sunt încă date dispărute. Replicile cutremurului de 9 grade continuă, iar problemele de la centralele nucleare s-au agravat. Preocuparea căutării proviziilor ia locul fricii zilei de mâine.
Shintona, Miyagi. "N-am avut când să-i salvez"
Cei trei erau în sufragerie când a lovit tsunami-ul. Deşi s-au luat de mâini, valul era prea puternic. Înainte să fie traşi la fund, au reuşit să strige: "Nu pot respira!".
Ultimele cuvinte ale lui Harumi Wanatabe către părinţii ei au fost rugăminţile disperate să nu se despartă, când valurile uriaşe au spart geamurile şi au inundat casa cu nămol şi resturi, scrie ziarul britanic "The Guardian".
Wanatabe, însă, trebuia să îşi continue lupta pentru viaţă. "M-am suit pe mobilă, dar apa mi-a ajuns până la gât. Apoi, din ce în ce mai sus. Atunci m-am gândit că voi muri", povesteşte tânăra. Totuşi, Wanatabe a fost unul dintre puţinii supravieţuitori din oraşul apropiat de epicentrul celui mai mare cutremur care a zguduit vreodată Japonia.
Sute de cadavre au fost descoperite în Xintomei şi Nobiru şi apoi pe coastă. În Minami Shirazu, 10.000 de oameni sunt daţi dispăruţi. Cei mai mulţi sunt bătrâni, potrivit "The Guardian".
De altfel, în Miyagi se află prima comunitate pentru oameni în vârstă. Directorul ei, Kiyoko Kawanami, a confirmat că numai 20 din cei 90 de rezidenţi sunt în siguranţă. Soarta celorlalţi bătrâni este încă necunoscută.
Shigejiro Murayama a venit să-şi caute fratele pierdut. Soţia lui plânge tăcută, lângă el, şi se sprijină în baston. "N-a mai rămas nici un drum", spune bătrânul, amărât.
Ce scriu japonezii: "Sper să nu fiu martora unui Cernobîl japonez"
Ziarul britanic "The Independent" a prel
