Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nemeth Zsolt: „Noi credem în învăţământul în limba maghiară din Transilvania“

Publicat in Flacara Iasului, sâmbătă 8 iunie 2013 ·

Subsecretarul de stat în Ministerul de Externe ungar Nemeth Zsolt a declarat, la Universitatea Sapientia din Târgu Mureş, unde a primit Premiul "Bocskai Istvan", că reprezentanţii statului ungar cred în învăţământul în limba maghiară din Transilvania, care este "o investiţie" pentru viitor.

Subsecretarul de stat în Ministerul de Externe ungar Nemeth Zsolt a fost, sâmbătă, invitatul de onoare al festivităţii centrale dedicate absolvenţilor de la Universitatea Sapientia, organizate la Târgu Mureş, ocazie cu care a primit Premiul "Bocskai Istvan" - după numele unui principe al Transilvaniei din secolul XVII - constând într-o plachetă şi o diplomă.

Premiul a mai fost acordat, în premieră, de Universitatea Sapientia, anul trecut, premierului Ungariei, Orban Viktor, pentru a recompensa meritele deosebite ale acestuia în dezvoltarea universităţii.

Rectorul Universităţii Sapientia, David Laszlo, a declarat că distincţia i-a fost acordată lui Nemeth Zsolt în semn de recunoaştere a eforturilor şi muncii depuse în interesul unităţii de învăţământ, în timp ce vicepreşedintele Fundaţiei Sapientia, Szilagy Pal, a accentuat contribuţia acestuia la înfiinţarea unităţii de învăţământ şi în ridicarea sediilor de la Miercurea Ciuc, Târgu Mureş şi Cluj-Napoca.

În discursul de mulţumire, Nemeth Zsolt a spus că s-a numărat printre cei care, în urmă cu mai mult de 12 ani, au luptat pentru a obţine autorizarea Universităţii. El a arătat că, în ciuda unora care "n-au avut credinţă" în acest ţel, inclusiv din rândurile comunităţii maghiare, s-a reuşit înfiinţarea şi menţinerea Universităţii Sapientia, cu ajutorul statelor român şi ungar.

El a subliniat că încă există persoane care nu cred în Universitatea Sapientia, criticând, în acest context, şi faptul că nu s-a reuşit înfiinţarea unei "linii maghiare” în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu M

Articolul in Flacara Iasului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iohannis se pensionează, iar postul său de profesor de la Colegiul Brukenthal din Sibiu a fost scos la concurs după aproape 27 de ani

Ziare.com acum 44 minute
Catedra de profesor de Fizică de la Colegiul Naţional "Samuel von Brukenthal" din Sibiu a devenit vacantă și poate fi ocupată de un titular, după ce preşedintele României, Klaus Iohannis, pentru care a fost rezervat postul timp de aproximativ 27 de

Adolescente internate la Psihiatrie, bătute de un asistent medical. Bărbatul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore

Ziare.com acum 31 minute
Un bărbat, în vârstă de 33 de ani, angajat ca asistent medical la un spital din Târgovişte a fost reţinut de oamenii legii, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie. Asistentul medical acuzat că

Florin Piersic, internat la Terapie Intensivă după intervenția suferită! Infecția s-a extins, iar actorul ar putea fi transferat la Viena

Cancan acum 25 minute
Vești îngrijorătoare despre stare de sănătate a lui Florin Piersic (88 de ani). Actorul se află în stare gravă la secția de Terapie Intensivă din cadrul Institutului Inimii din Cluj. Luni, 29 aprilie 2024, maestrul a ajuns de urgență pe masa de oper

Simona Halep a primit un nou wild card. La ce turneu a fost invitată

Gazeta Sporturilor acum 26 minute
Simona Halep a primit o invitaţie pentru Trophee Clarins, turneu care va avea loc între 13 și 19 mai și la care vor participa alte două românce, Ana Bogdan și Jaqueline Cristian.

Legea privind energia eoliană offshore a fost promulgată

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele Klaus Iohannis a promulgat Legea privind energia eoliană offshore, adoptată de Camera Deputaților în prima parte a lunii, în calitate de cameră decizională. Decret pentru promulgarea Legii privind energia eoliană offshore (PL-x 119/11.0

În județul Călărași O fetiță de 4 ani și bunica acesteia au decedat una după alta. Cauza încă nu este elucidată

Ziua Constanta acum 2 ore
În cursul zilei de 29.04.2024, s-a înregistrat un eveniment tragic în județul Călărași, decedând în aceeași zi, în cursul dimineții, o fetiță de 4 ani și, în jurul prânzului, bunica acesteia. Evenimentul a fost notificat inițial ca suspiciune de t

CFR Cluj și-a prezentat oficial noul antrenor

HotNews acum 31 minute
Aflată pe locul al treilea al clasamentului din play-off-ul SuperLigii, cu trei etape înainte de terminarea sezonului, CFR Cluj nu a mai așteptat vara și l-a prezentat deja pe Dan Petrescu, aflat la cel de-al patrulea mandat în Gruia. Dan PetrescuFo

Rusia susţine că a doboarât şase rachete ATACMS de fabricaţie americană

News.ro acum 2 ore
Rusia a anunţat marţi că sistemele sale de apărare aeriană au doborât şase rachete ATACMS (Army Tactical Missile Systems) produse în SUA şi lansate de Ucraina în ultimele 24 de ore, relatează Reuters. Washingtonul a trimis în secret Kievului rachete

Victor Ponta a dat în judecată procurorul care a instrumentat dosarul Turceni-Rovinari

HotNews acum 2 ore
Fostul premier Victor Ponta a dat în judecată statul român prin Ministerul Finanţelor, DNA şi pe procurorul Jean Uncheşelu, cel care l-a trimis în judecată pe Ponta în dosarul Turceni - Rovinari şi în care acesta a fost achitat defintiv la sfârşitul

Atenționare de călătorie pentru Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, emisă de MAE

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord că, în perioada 30 aprilie – 2 mai 2024, sunt anunțate greve ale ofițer

Vremea

București
acum

18°
mar.

13°/19°
mie.

11°/20°
joi

13°/17°
vin.

14°/19°
Iasi
acum

23°
mar.

10°/23°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/24°
Constanta
acum

17°
mar.

13°/17°
mie.

13°/15°
joi

13°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

10°/23°
mie.

8°/20°
joi

8°/20°
vin.

10°/20°
Timisoara
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

12°/17°
vin.

11°/14°