Au făcut pentru noi un lucru extraordinar: ne-au dat un reper. Într-o ţară şi într-o perioadă în care aşa ceva s-a făcut tot mai rar. Ne-au adus aminte ce înseamnă frumuseţea, talentul, efortul, competenţa şi, da, patriotismul. Ne-au smuls din dezbaterile halucinante ale ultimelor luni, dar şi din grijile noastre zilnice, şi ne-au dus, măcar pentru câteva minute, într-un loc tulburător şi minunat, dominat de emoţie, bucurie şi tristeţe, dar mai ales dominat de ideea că în orice moment greu al vieţii trebuie să credem din răsputeri că - aşa cum inspirat spunea o reclamă - "Nu s-a terminat acum. Acum începe!"

Scriu aceste rânduri mult timp după ce emoţiile, spaimele, entuziasmul, frustrarea, nodul în gât, furia s-au risipit, s-au decantat, s-au aşezat, şi viaţa noastră, a celor care privim din tribună sau la televizor, şi-a reluat cursul monoton şi sâcâitor. Dar numai emoţiile de moment sunt trecătoare, rămâne - pentru cine rămâne! - emoţia de fond, aceea de a fi fost martorii unor momente de neuitat, cu o profundă încărcătură vitală şi filozofică.

Are sportul vreo legătură cu cultura, obiectul de activitate al unei publicaţii precum Ziarul de duminică? O!, da, are toate legăturile cu putinţă, şi anume în sensul cel mai important al cuvântului cultură, cel care se referă la totalitatea valorilor materiale şi spirituale. Căci valoare spirituală a fost pentru mine - şi ştiu că numai pentru mine - ceea ce am primit în acea după-amiază de august în care am rămas cu privirile lipite de micul ecran, devorând fiecare centimetru al "punţii spuspinelor", bârna aceea de lemn care e coşmarul gimnastelor, scanând fiecare centimetru pătrat al terenului de la sol, tresărind de o mie de ori, oftând, exultând, oftând din nou. Spirit şi materie, gând şi sentiment, fericire şi deznădejde. În câteva minute m-am încărcat spiritual cât după lectura unei cărţi sau ascultarea