Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CRIZA NORD-COREEANĂ: Statele Unite vor relua săptămâna viitoare calea diplomaţiei

Publicat in Mediafax, miercuri 14 august 2013 ·

Statele Unite vor relua săptămâna viitoare calea diplomaţiei în dosarul nord-coreean, trimiţând un emisar în China, Coreea de Sud şi Japonia, partenerii Washingtonului în această criză internaţională.

Robert King, Emisarul Special american pentru Drepturile Omului în Coreea de Nord va efectua succesiv vizite la Beijing, Seul şi Tokyo în perioada 19-29 august, a anunţat miercuri, într-un comunicat, Departamentul de Stat.

În aceste trei capitale, King va discuta cu oficiali guvernamentali şi din cadrul organizaţiilor societăţii civile. La Beijing, el se va întâlni, de asemenea, cu cadre chineze de la Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) şi Programul Alimentar Mondial (PAM). La Seul, diplomatul american se va întâlni cu nord-coreeni instalaţi în Coreea de Sud.

După o criză internaţională, spre sfârşitul iernii, când Phanianul a efectuat, în februarie, al treilea test nuclear şi a ameninţat că va lovi Statele Unite, tensiunile s-au diminuat între cele două ţări, care nu întreţin relaţii diplomatice, dar care comunică via Suedia şi un canal diplomatic la ONU.

Washingtonul afirmă că este pregătit să reia negocieri cu Coreea de Nord, cu condiţia ca această ţară să se angajeze să renunţe la programul său nuclear militar.

China este, de asemenea, de acord cu o relansare a negocierilor în cadrul Grupului Celor Şase (China, cele două Corei, Japonia, Rusia şi Statele Unite) asupra programului nuclear nord-coreean, suspendate din 2009, iar Beijingul promovează, ca şi Washingtonul, "dezarmarea nucleară a Peninsulei Coreea", împărţită în două după război.

În iunie, un diplomat american specialist în probleme legate de Coreea de Nord, Glyn Davies, a subliniat că Washingtonul şi Seulul vor pune accentul pe drepturile omului în Coreea de Nord, unul dintre punctele "negre" ale regimului stalinist în opinia membrilor comunităţii intern

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum 3 ore
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 2 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE: Spania ocupă primul loc

Wall-Street.ro acum 44 minute
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”

Adevarul acum 4 ore
Prezent pe litoral pentru un concert, dar și pentru a-și însoți copiii adolescenți, care și-au dorit să-și petreacă mini-vacanța pe litoral, Mihai Mărgineanu s-a declarat șocat de ce a văzut în Vama Veche.

Stradă surpată în oraşul Slănic - Autorităţile din Prahova cer CNSU să abiliteze Institutul Geologic al României să efectueze studii şi foraje în zona afectată

News.ro acum 53 minute
Autorităţile din judeţul Prahova solicită Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) să abiliteze Institutul Geologic al României pentru ca acesta să realizeze studii şi foraje în zona străzii 23 August din oraşul Slănic, unde o porţiune

Trupa Roxette revine în activitate: Per Gessle a găsit o nouă solistă, la cinci ani de la moartea Mariei Fredriksson

HotNews acum 49 minute
Muzicianul suedez Per Gessle a anunţat revenirea în activitate a trupei sale de pop-rock Roxette cu o nouă solistă, compatrioata sa Lena Philipsson, la cinci ani de la moartea vocalistei emblematice a formaţiei, Marie Fredriksson, informează EFE și

Un nou sport la orizont. Urcatul scărilor creşte longevitatea şi reduce riscurile de atac de cord

Mediafax acum o ora
Acest lucru reiese dintr-un nou studiu care a urmărit timp de 12 ani 480.000 de persoane cu vârste cuprinse între 30 şi 80 de ani şi care a fost realizat la Universităţile East Anglia, Norkolf şi Norwich, sub îndrumarea lui Sophie Paddock. „A fost o

Turcia: Inflația a accelerat la 70%, prețurile au crescut cel mai mult în educație, hoteluri și restaurante

HotNews acum 4 ore
Inflaţia din Turcia a accelerat la 69,8% în luna aprilie, în termeni anuali, a raportat vineri Institutul de Statistică din Turcia, cele mai mari creşteri de preţuri de consum de la an la an fiind în educaţie, cu un salt de 103,86%, şi hoteluri, caf

Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, între staţiile Voila şi Făgăraş / Mai multe garnituri sunt afectate

News.ro acum 3 ore
Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, sâmbătă, între staţiile Voila şi Făgăraş, şi mai multe garnituri sunt afectate. ”Trenul IRN 473 a rămas defect, în jurul orei 7.25, între staţiile Voila şi Făgăraş (linie simplă). Trenul urmează să fie

Mesaje de Paște fericit 2024. Cele mai inspirate mesaje, urări, felicitări și sms-uri de Paște de trimis celor dragi

HotNews acum o ora
E vremea mesajelor de Paște către familie, prieteni, colegi apropiați. Iată o selecție de mesaje, urări, felicitări de Paște pe care le puteți trimite în aceste zile. Ouă roșii ciocnite de PașteFoto: Shutterstock O singură dată pe an e Paştele. O zi

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

19°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

13°/18°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°