Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Din Pietricica, pe acoperișul lumii. Expediție exclusiv pietreană în munții Himalaya

Publicat in Adevarul, marți 17 aprilie 2012 ·

11 pasionați ai escaladei din Piatra Neamț se pregătesc să plece în aceste zile în cea mai importantă expediție din viața lor. În decurs de o lună, aceștia și-au propus să atingă patru creste din Himalaya.

Piscurile pe care le țintesc pietrenii depășesc 5500, respectiv 6200 de metri altitudine, ultimele două - Lobuche Peak şi Island Peak, fiind situate în imediata apropiere a Everestului.

„Ne pregătim de ceva vreme pentru aceste ascensiuni și am ales cele patru vârfuri tot ca antrenament, pentru anul viitor, când vrem să cucerim un optmiar din Himalaya", spune Ionuț Ștefănescu, unul din membrii grupului. Temerarii au vârste cuprinse între 35 și 53 de ani și nu sunt sportivi de performanță, escalada fiind o pasiune pe care o întrețin de mai multă vreme. În diferite formule, ei au participat în ultimul an la expediții pe muntele Ararat, în Caucaz și în Alpi, iar singurul care a mai ajuns în Himalaya este Ionuț Ștefănescu, profesor de sport.

FOTO Şapte alpinişti nemţeni au cucerit vârful Ararat din Turcia

„În această iarnă ne-am pregătit pe crestele din Lacul Roșu și pe muntele Ceahlău, în ideea de a ne testa echipamentele și corpul cu condițiile climatice care ne așteaptă în expediție. La minus 30 de grade, pe Ceahlău, am avut probleme de exemplu cu montarea cortului, din cauza vântului puternic", a mai spus Ștefănescu.

Premieră mondială: Alpinistul Ticu Lăcătuşu a pornit spre cucerirea unui primejdios vârf din Himalaya, unde nimeni nu a mai putut ajunge

Din top 500 miliardari, în topul alpiniștilor

Din echipa alpiniștilor face parte și omul de afaceri Ștefan Vuza care dă Top Forbes 500 miliardari pentru o poziție onorantă în topul înălțimilor lumii.

„Pasiunea pentru munte a prins-o din tinerețe, când era cabanier la Dochia, pe Ceahlău", mai spune Ionuț Ștefănescu, colegul său de expediție. Cei 11 membri ai expediție

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

Nicuşor Dan: Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată

Mediafax acum o ora
„Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată. Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti a realizat probele de presiune pentru încă două tronsoane de conductă magistrală de termoficare, în Obiectivul 4 – Magi

Femeia care a câștigat la loterie de două ori câte un milion de dolari în decurs de doar 10 săptămâni

Ziare.com acum 47 minute
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

UPDATE - Prahova - Intervenţie de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii surpate, la Slănic. Prefect: În momentul de faţă nu există niciun indiciu concret că ar trebui să extindem perimetrul de siguranţă

News.ro acum 55 minute
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova a aprobat, vineri, realizarea unei intervenţii de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii 23 August din Slănic, surpată în urmă cu o săptămână. După stabilizarea provizorie a tron

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 5 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 5 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

FMI: Europa de Est va devansa în curând sudul Europei la capitolul standard de viaţă. Migrația muncitorilor din Est spre Sud a început să se oprească

G4Media acum 2 ore
La aproape patru decenii de la colapsul Uniunii Sovietice, standardele de viaţă din ţările care au ieşit de pe orbita URSS pentru a se alătura Uniunii Europene urmează să le devanseze pe cele ale ţărilor din sudul blocului comunitar, transmite Bloom

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum 3 ore
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 5 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

19°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°