"Este clar că în condiţiile în care România traversează cea mai gravă recesiune economică din ultimii 60 de ani, am fost nevoiţi să luăm măsuri la nivelul statului pentru a susţine activitatea economică. Dacă în România nu am fi luat măsuri de restrângere a cheltuielilor bugetare am fi ajuns în 2009 la un deficit de 12 la sută şi în 2010 la unul de 17 la sută. Practic, s-ar fi pus lacăt pe această ţară", a afirmat Boc, citat de Agerpres.
Primul-ministru a adăugat că Executivul va face tot posibilul pentru a menţine cheltuielile sub control.
"Vreau să vă asigur că Guvernul pe care îl reprezint va face tot ce este omenesc posibil pentru a menţine cheltuielile sub control, astfel încât mediul de afaceri să nu fie afectat, la fel inflaţia, cursul de schimb şi indicii macroeconomici", a subliniat şeful Executivului.