In Romania, exista o lege a asigurarilor sociale de stat, o lege a asigurarilor private de sanatate, dar nu exista asigurati. In Anglia, in schimb, exista o singura lege a asigurarilor de sanatate si peste sase milioane de persoane care au polite de asigurare privata de sanatate. Apariatia Legii asigurarilor private de sanatate in 2004 a starnit vii dispute in randul asiguratorilor.
Disputele au fost linistite prin promisiunile Ministerului Sanatatii (MS) si ale Comisiei pentru Supravegherea Asigurarilor (CSA) de a corecta anumite aspecte ale legii, prin Normele metodologice de aplicare a acesteia. Unul dintre amendamentele aduse de asiguratori la respectiva lege a fost cel referitor la aspectul restrictiv si discriminatoriu al acesteia.
Prin lege, accesul la asigurari private de sanatate era conditionat de calitatea de asigurat social de sanatate. Mai exact, cetatenii care nu sunt platitori de asigurari sociale nu au acces la sistemul privat de sanatate. Normele nu numai ca au mentinut acest aspect discriminatoriu la adresa populatiei, ci l-au si accentuat, marind birocratia sistemului.
Astfel, prin norme, societatile de asigurari sunt obligate sa verifice daca persoana fizica sau juridica este platitoare de CAS, daca are asigurarile platite la zi si are medic de familie.
Practic, aceasta prevedere mareste costurile unei societati de asigurari (fapt care se va reflecta automat si in costurile politei de asigurare privata), ca sa nu mai vorbim de faptul ca aceste atributii nu sunt specifice unui asigurator. Proiectul de norme specifica, de asemenea, faptul ca un individ care nu are fondul de sanatate platit nu poate sa-si incheie o polita privata de sanatate.
Asiguratorii subliniaza ca prin aceasta lege Ministerul Sanatatii incearca de fapt sa reglementeze sistemul public de sanatate, cu atat mai mult cu cat