În România post-decembristă factorii politici care au declanşat procesul de reformă constituţională – în numele democratizării şi aderării statului român la spaţiul, cultura şi interesele euro-atlantice – au evitat permanent să discute despre problema Monarhiei Constituţionale. Republica ex-comunistă a îmbrăcat haina plină de pete şi petece a unei republici democratice bolnave.

Liderii politici cu rădăcini biografice şi dependenţă faţă oculta PCR-Securitate au susţinut cu vehemenţă ideea că Monarhia Constituţională ar fi o instituţie anacronică şi că Regele este doar un exponat istoric, simbolul unor vremuri de mult apuse. După peste patru decenii de comunism, minciunile despre Rege şi Monarhie declamate de istoricii promotori ai naţionalism-comunismului şi-au arătat roadele. La începutul anilor ’90, mulţi dintre români combăteau cu mânie proletară ideea revenirii Regelui în ţară. Poporul român a redescoperit însă treptat Monarhia şi în prezent, Majestatea Sa Regele Mihai I al României reprezintă pentru români simbolul înţelepciunii, al nobleţei şi mai ales, al loialităţii faţă de Credinţă, Neam şi Ţară. Atacurile şi jignirile la adresa Regelui, venite inclusiv din partea Preşedintelui Republicii, dar şi indiferenţa uneori rece manifestată de diferiţi lideri politici sau religioşi nu au fost întâmplătoare. Undeva, nişte oameni, care prin puterea pe care o deţin controlează destinul lumesc al acestui popor, refuză să renunţe la haina republicană, atât de comodă când vine vorba de a favoriza corupţia şi jaful. Pe lista de subiecte a dezbaterilor privind revizuirea Constituţiei, organizate prin intermediul Forumului Constituţional, se află numeroase subiecte. Probabil că va fi acceptat şi subiectul Monarhiei Constituţionale. Totuşi, refuzul acelei elite despre care am amintit de a recunoaşte dreptul moral şi legal al Regelui de a fi reaşezat în fruntea statului, v