Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reforma Constituţională – vor fi anulate efectele loviturii de stat din 30 decembrie 1947?

Publicat in Adevarul, luni 18 martie 2013 ·

În România post-decembristă factorii politici care au declanşat procesul de reformă constituţională – în numele democratizării şi aderării statului român la spaţiul, cultura şi interesele euro-atlantice – au evitat permanent să discute despre problema Monarhiei Constituţionale. Republica ex-comunistă a îmbrăcat haina plină de pete şi petece a unei republici democratice bolnave.

Liderii politici cu rădăcini biografice şi dependenţă faţă oculta PCR-Securitate au susţinut cu vehemenţă ideea că Monarhia Constituţională ar fi o instituţie anacronică şi că Regele este doar un exponat istoric, simbolul unor vremuri de mult apuse. După peste patru decenii de comunism, minciunile despre Rege şi Monarhie declamate de istoricii promotori ai naţionalism-comunismului şi-au arătat roadele. La începutul anilor ’90, mulţi dintre români combăteau cu mânie proletară ideea revenirii Regelui în ţară. Poporul român a redescoperit însă treptat Monarhia şi în prezent, Majestatea Sa Regele Mihai I al României reprezintă pentru români simbolul înţelepciunii, al nobleţei şi mai ales, al loialităţii faţă de Credinţă, Neam şi Ţară. Atacurile şi jignirile la adresa Regelui, venite inclusiv din partea Preşedintelui Republicii, dar şi indiferenţa uneori rece manifestată de diferiţi lideri politici sau religioşi nu au fost întâmplătoare. Undeva, nişte oameni, care prin puterea pe care o deţin controlează destinul lumesc al acestui popor, refuză să renunţe la haina republicană, atât de comodă când vine vorba de a favoriza corupţia şi jaful. Pe lista de subiecte a dezbaterilor privind revizuirea Constituţiei, organizate prin intermediul Forumului Constituţional, se află numeroase subiecte. Probabil că va fi acceptat şi subiectul Monarhiei Constituţionale. Totuşi, refuzul acelei elite despre care am amintit de a recunoaşte dreptul moral şi legal al Regelui de a fi reaşezat în fruntea statului, v

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Regele Charles al III-lea îşi reia începând de marţi activităţile publice, după mai multe săptămâni de repaos, din cauza unui cancer

News.ro acum 9 ore
Regele Charles al III-lea se pregăteşte să-şi reia activităţile publice - începând de săptămâna viitoare -, în contextul în care medicii săi consideră ”foarte încurajatoare” progresele stării sale de sănătate după ce s-a anunţat că suferă de cancer,

Zeljko Kopic își asumă răspunderea după Dinamo - Voluntari, 1-1: „Am făcut tot ce am putut, dar nu am câștigat!”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Zeljko Kopic, antrenorul „câinilor roșii”, și-a exprimat dezamăgirea la finalul meciului - , scor 1-1, partidă care menține gruparea pe locul 15 retrogradabil direct și la finalul etapei a 7-a din play-out-ul Superligii.

Alunecare de teren în Cluj-Napoca. Trafic restricţionat pe o stradă din oraş

Mediafax acum 15 minute
O alunecare de teren a avut loc vineri seara pe o stradă din Cluj-Napoca. A fost afectată una dintre benzile de circulaţie ale unui străzi, pe care accesul a fost restricţionat.

UPDATE - CFR SA: Întârziere de 310 minute pentru un tren Piteşti-Bucureşti Nord/ Locomotiva s-a defectat şi s-a staţionat 191 de minute până a ajuns alta/ CFR Călători: Călătorii nu au ajuns în 300 de minute la Bucureşti, ci într-un timp rezonabil

News.ro acum 8 ore
Trenul RE 13211 care circulă pe ruta Piteşti-Bucureşti Nord a ajuns, vineri seară, la destinaţie, cu o întârziere de 310 minute, după ce locomotiva s-a defectat, afirmă reprezentanţii CFR SA, care au explicat că locomotiva de ajutor a fost aşteptată

Costin Amzăr, plin de amărăciune după Dinamo - Voluntari: „Suntem blestemați!”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Costin Amzăr (20 de ani), fundașul stânga al „câinilor roșii” a avut un discurs al damnării la finalul meciului - , scor 1-1.

Ciolacu, după ce o asociaţie civică din Iaşi i-a cerut explicaţii fiindcă a spus că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: Nu a fost nimic peiorativ. Departe de mine să jignesc pe cineva

News.ro acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a explicat, referitor la afirmaţia pe care a făcut-o, joi la Timişoara, atunci când a spus că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog frumos să nu mă jigniţi”, că este „moldovean aşa cum sunt ardelean, bănăţean, oltean sau bucovin

Burduja: Dacă Firea era o alternativă pentru Primăria Capitalei, nu m-aş fi înscris în cursă / Sunt trei candidați care reprezintă trecutul

G4Media acum 10 ore
Candidatul PNL la funcţia de primar al Capitalei, Sebastian Burduja, afirmă că s-a înscris într-o cursă electorală „strânsă”, în care sunt „patru candidaţi cu şanse”, iar voturile se vor fragmenta, transmite Agerpres. „Din păcate, fiecare zi care a

Traian Băsescu: E o clasă politică incompetentă/ Ciolacu e preşedintele PSD. Comparaţi-l cu Năstase, ca şi calibru/ Ciucă, nea Nicu, generalul, este preşedintele liberalilor. Comparaţi-l cu Stolojan, comparaţi-l cu Stoica

News.ro acum 10 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că liderii celor două mari partide din România, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, nu se pot compara ”ca şi calibru” cu unii dintre predecesorii lor. Băsescu e de părere că România s-a transformat în bine, dator

Stoltenberg dă asigurări într-un discurs la Berlin că Ucraina încă mai poate învinge Rusia şi cere Occidentului să-şi respecte promisiunile cu privire la trimiterea de ajutoare militare. ”În ultimele luni, aliaţii din NATO nu au oferit susţinerea promisă”

News.ro acum 10 ore
Ucraina poate încă să înfrângă Rusia, a apreciat secretarul general al NATO Jens Stoltenberg într-un discurs, la Berlin, şi a dat asigurări că nu este prea târziu ca Kievul să învingă - cu condiţia ca Occidentul să-şi respecte promisiunile în privin

AUDIO „Dezbat bucuros cu el”. Biden, hotârât să participe la o dezbatere cu Donald Trump, în contextul alegerilor prezidențiale din noiembrie

HotNews acum 11 ore
Președintele american Joe Biden a declarat vineri că va participa la o dezbatere cu Donald Trump, adversarul său republican la alegerile din noiembrie, relatează Reuters. Joe Biden si Donald Trump se vor confrunta din nou la alegerile prezidentiale

Vremea

București
acum

sâm.

9°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/21°
mar.

11°/14°
Iasi
acum

sâm.

7°/20°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
mar.

10°/22°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/14°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

5°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/19°
Timisoara
acum

sâm.

7°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

10°/22°