Haideti sa va povestesc prin ce sceneta demna de un Caragiale nou, digital, am trecut zilele trecute... Tocmai ii povesteam unui amic ce momente de placere imi oferea firma de cablu la care eram abonat, ce efecte speciale aveam pe ecran, probabil create special de companie cu statii grafice puternice ca sa am eu senzatia ca sunt in anii '60 si trebuie mai degraba sa ghicesc cine e pe ecran decat sa vad... si-mi zice "Pai de ce te stresezi, bai nene?
Iti spun eu unde sa te duci, la niste profesionisti adevarati, televiziune digitala, calitate, adrenalina...". Avea dreptate amicul, si sper sa-l prind cat mai curand sa-i spun ce multumit am fost. Sa-l prind si sa-i sucesc... capacul la cola cu care o sa-i fac cinste pentru sfaturile cele bune.
Si povestea incepe intr-o dimineata, cand eu inca umblu cu un biletel in buzunar pe care mi-am scris numele, asta pana ma trezesc complet. Traversez jumatate de oras sa ajung la sediul digiTv ce mi-a fost recomandat, ca nu ma duc oriunde, eu vreau calitate, eu vreau profesionalism, vreau sa discut cu oameni alesi din spuma spumelor intelectualitatii romanesti.
Ajung la adresa cu pricina, ma uit bine, nu vad nici un sediu luxos facut numai din geam si metal, nici mare, nici luminos... de fapt nu vad nici un sediu de nici un fel de firma. Ma gandesc ca m-a pacalit amicul, sau poate doar visez ca sunt intr-o mahala. Si cum ma pregateam eu sa sun amicul sa intreb cum ajung din mahala la marele sediu, vad o tablita pe care scrie digiTv.
Tablita de-aia de care folosesc vecinii mei de cartier sa-si puna numerele la masini pe locul lor de parcare. Ma uit mai bine, ma gandesc cu parere de rau ca nu mi-am luat binoclul cu mine, si ma apropii...
Sediul e de fapt un apartament de bloc cu scara exterioara, cum si-au facut cativa oameni alimentare la mine in cartier. Nu-i nimic, imi sp
