Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cinci morţi şi un rănit în urma unui accident rutier produs în Vaslui

Publicat in Romania Libera, luni 30 ianuarie 2012 ·

Cinci persoane au murit, iar alta se află în stare gravă în urma unui accident de circulaţie care a avut loc, luni dimineaţă, pe un sector de drum european, în apropiere de localitatea vasluiană Bădeana, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat în afara şoselei, potrivit Mediafax.

Potrivit primelor informaţii furnizate de Inspectoratul de Poliţie al judeţului Vaslui, accidentul a avut loc pe drumul european E 581, între localităţile Bădeana şi Tutova, pe un sector de drum drept, fără ca acesta să fie acoperit cu polei. De aceea, poliţiştii merg pe varianta că şoferul ar fi adormit la volan, iar maşina a lovit un ciot de copac de pe marginea drumului, iar apoi s-a răsturnat.

În urma accidentului, cinci persoane au murit pe loc, iar alta, de altfel singura femeie din maşină, se află în stare gravă.

"Trei dintre victime, printre care şi femeia care a supravieţuit, au fost găsite pe câmp, în apropierea maşinii răsturnate. Urmează identificarea tuturor persoanelor, acestea fiind, cel mai probabil, din judeţul Vaslui, cu vârste cuprinse între 30 şi 40 de ani", a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Mihaela Ştraub.

Femeia care a supravieţuit accidentului a fost resuscitată de către echipajul de pe ambulanţă, fiind transportată la Spitalul de Urgenţă Bârlad. Cinci persoane au murit, iar alta se află în stare gravă în urma unui accident de circulaţie care a avut loc, luni dimineaţă, pe un sector de drum european, în apropiere de localitatea vasluiană Bădeana, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat în afara şoselei, potrivit Mediafax.

Potrivit primelor informaţii furnizate de Inspectoratul de Poliţie al judeţului Vaslui, accidentul a avut loc pe drumul european E 581, între localităţile Bădeana şi Tutova, pe un sector de drum drept, fără ca acesta să fie acoperit cu polei. De aceea, poliţiştii merg pe varianta

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vasile Bănescu, despre câștigătorul Eurovision 2024: „Victoria lui Nimeni (Nemo), una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa muzicii”

HotNews acum o ora
Purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, a criticat în termeni duri victoria artistului elvețian Nemo la Eurovision 2024, afirmând că este o insultă pentru muzică, care „zdrobește firescul” și „extermină buna-cuviință și bunul simț”. Vasile Bane

Sebastian Burduja: Studiile de la Harvard şi Stanford mi le-am „permis” prin muncă şi rezultate. Acolo poţi studia în funcţie de ceea ce ai în cap, nu de ceea ce ai în buzunare / Ce arată însă paginile oficiale ale celor două universități

HotNews acum 32 minute
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, afirmâ duminică, într-o postare, că studiile de la Harvard şi Stanford şi le-a „permis” mai ales prin muncă şi rezultate, el arătând că la aceste două mari universităţi poţi să studiezi în fun

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

Accident stupid, pe o autostradă din Belgia. Un șofer român de TIR a murit și o femeie este rănită, după ce un individ ar fi aruncat cu un capac de canal de pe un pod

Ziare.com acum 4 ore
Un maramureșean a murit în urma unui accident petrecut în Belgia, iar o femeie ar fi fost transportată la spital pentru investigații medicale, arată Informația Zilei. Totul s-ar fi întâmplat în timpul ce doi maramureșeni efectuau transport pe ruta S

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 5 ore
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

Bărbatul căruia i s-a făcut primul transplant de rinichi de porc modificat genetic a murit

Mediafax acum 51 minute
Un bărbat care a fost supus primului transplant de rinichi de porc modificat genetic a murit la două luni de la operaţie. Spitalul în care a avut loc intervenţia chirurgicală susţine că că nu există niciun indiciu că moartea sa ar fi fost rezultatul

Irina Begu s-a calificat în optimi la Roma

News.ro acum 2 ore
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, duminică, în optimi la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma. Irina Begu a trecut în turul trei de favorita 27, jucătoarea belgiană Elise Mertens, numărul 30 WTA, scor 6-2, 6-0. Meciul a durat o oră şi 18

România asigură peste 20% din consumul UE la carne de oaie. Declarația Ministrului Agriculturii la Sâmbra Oilor

Ziua Constanta acum 35 minute
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a afirmat, duminică, că România asigură peste 20% din consumul din Uniunea Europeană la carnea de oaie. "Mă bucur că particip astăzi la o tradiţie pe care o respectaţi de ani de zile - Sâmbra Oilor. Dumneavoastr

Cluj: Fata de 13 ani care a plecat de acasă de joi a fost găsită. Poliţia face cercetări

News.ro acum 52 minute
Adolescenta de 13 ani plecată de acasă, din municipiul Cluj-Napoca, in ziua de 9 mai, a fost găsită teafără de către poliţişti. Aceştia au demarat cercetări pentru a stabili împrejurările plecării şi dacă fata a fost victima vreunei infracţiuni. „La

Evaluările naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a încep luni

HotNews acum 3 ore
În perioada 13 - 29 mai este programată sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024, care se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat), a anunţat, duminică, Ministerul Educaţi

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/18°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/18°
Iasi
acum

16°
dum.

8°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/17°
Constanta
acum

15°
dum.

13°/16°
lun.

10°/15°
mar.

9°/13°
mie.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

8°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/17°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

12°/20°