Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Galaţi: Mâine, Valea Oraşului rămâne fără apă rece

Publicat in Adevarul, duminică 21 februarie 2010 ·

Craterul de zece metri din dreptul Elicei lasă mii de familii gălăţene fără apă potabilă. Întreruperea este necesară pentru executarea unor lucrări la conducta de apă a cărei avariere poate pune în pericol malul Falezei Dunării

Gaura imensă apărută în mijlocul Falezei nu numai că va continua să menţină traficul blocat în zonă, dar va lăsa şi mii de consumatori fără apă potabilă. Conform informării făcute de SC Apă Canal, mâine, în intervalul orar 8.00-16.00, robinetele vor seca la blocurile din zonele Centru şi Mazapa 1, precum şi la locuinţele individuale şi instituţiile de pe multe străzi.

„Se va întrerupe alimentarea cu apă potabilă, deoarece se vor efectua lucrări de deviere a conductei magistrale, de la Elice, în vederea eliminării accidentului de teren produs pe Faleza Superioară”, se arată în comunicatul remis de SC Apă Canal.

Peste 70 de străzi afectate

Măsura va afecta consumatorii de la blocurile din zonele Centru şi Mazepa I, precum şi cei de pe străzile: Domnească (tronson Brigadierilor - Basarabiei), Basarabiei (tronson Domnească - Mihai Bravu), Mihai Bravu (tronson C. Davila - Gării), Aleea Mică, Aleea Crivăţului, Gării, Banului, Vulcan, Al. I. Cuza, (tronson Gării - G. Enescu), Gamulea, Logofăt Tăutu, Labirint, A. Sahia, Ion Creangă, Universităţii, G. Enescu, Egalităţii, Portului, Sulinei, Sindicatelor, Dogăriei, Ghecet, Daciei, Dacului, Vasile Lupu, Dimitrie Cantemir, Crişana, Tăuni, C. Boliac, Izvor, Jupiter, Griviţei, Vidra, Răsăritului, Olteniţei, Păcii, Farului, Lemnari, Apollon, Canalului, Leului, Spaniola, Sculpturii, Mircea cel Bătrân, Plevnei, Elicei, Alexandru Ipătescu, Gării 8, Aleea Trandafirilor.

De asemenea, vor rămâne fără apă rece, timp de opt ore, şi locuitorii de pe stăzile N. Bălcescu, Lupeni, Brigadierilor, Lahovary, Avântului, Arieşului, Eroilor, Rândunelelor, Păunului, Rubinelor, Cu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 3 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 4 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 7 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 6 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 8 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 10 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 5 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 3 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 4 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

11°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°