Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spania consideră inacceptabil proiectul pentru bugetul UE a lui Van Rompuy

Publicat in Cotidianul, duminică 18 noiembrie 2012 ·

Premierul spaniol

Guvernul spaniol consideră inacceptabilă propunerea pentru bugetul Uniunii Europene pentru perioada 2014-2020 făcută de preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, (ce prevede reducerea cu 75 de miliarde de euro a propunerii de buget de 1.033 de miliarde înaintată de Comisia Europeană, n.r.), a declarat sâmbătă premierul Mariano Rajoy.

"Primul document prezentat de CE ni s-a părut un bun punct de plecare. Al doilea document, prezentat de dl. Van Rompuy, ni se pare pur şi simplu inacceptabil. Sper că vom putea ajunge la un acord, întrucât nu putem fi de acord cu reducerea fondului pentru Politica Agricolă Comună sau a fondurilor de coeziune", a declarat Rajoy, întrebat fiind în legătură cu acest subiect, la încheierea celui de-al 22-lea Summit Iberoamerican, care s-a desfăşurat în aceste zile în oraşul andaluz Cádiz.

Conform proiectului de buget, preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, a propus miercuri reducerea cu 75 de miliarde de euro a cheltuielilor de 1.033 miliarde de euro pentru bugetul pe perioada 2014-2020. Herman van Rompuy doreşte reducerea cu 29,5 miliarde de euro a cheltuielilor pentru politica de coeziune şi cu 25,5 miliarde de euro a ajutoarelor pentru Politica Agricolă Comună (PAC), adică politicile ce presupun cele mai importante cheltuieli ale bugetului european.

Ponta: Propunerea lui Van Rompuy, 8 miliarde mai puţin pentru România, Băsescu să voteze împotrivă

Premierul Victor Ponta a mai declarat, sâmbătă, la Bistriţa, că propunerea preşedintelui Consiliului European privind bugetul UE este cu 8 miliarde mai puţin pentru România, "400 de euro mai puţin pentru fiecare român", iar Traian Băsescu trebuie să voteze împotriva acesteia.

"Propunerea lui Van Rompuy presupune o alocare cu 5 miliarde de euro pe coeziune şi 3 miliarde euro pe politica agricolă, mai puţin decât ceea ce a p

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Klaus Iohannis „Din toate informațiile pe care le am, pot să spun că România este o țară sigură“

Ziua Constanta acum 31 minute
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum o ora
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum o ora
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 2 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum o ora
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 3 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 5 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Iohannis, despre sistemul Patriot: Să nu ne imaginăm că vorbim aici de o remorcă cu trei aparate

Mediafax acum o ora
„Imediat după ce experţii clarifică chestiunile... Nu este simplu, să nu ne imaginăm că vorbim aici de o remorcă cu trei aparate... Este foarte complicat. Sunt contracte hcare s-au făcut între furnoizor şi beneficiatr, sunt instalaţii foarte sofisti

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

27°
mie.

12°/27°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°