Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Agenda zilei - 17 Ianuarie 2008

Publicat in Gandul, miercuri 16 ianuarie 2008 ·

CONCERT

Proconsul cântă în Spice Club

Trupa Proconsul s-a format la sfârşitul anilor `90, iar primul succes a fost De la ruşi, un maxi single lansat în 1999. Iniţial, Proconsul avea numele de Take Five, însă, fiind convinşi că pot avea succes, au ales schimbarea numelui. Anul 2000 a fost unul mai mult decât propice pentru Proconsul: deşi piesa Cerul a luat doar locul 3 la Festivalul de la Mamaia, secţiunea creaţie, a devenit ulterior un hit uriaş. Dar cel mai important eveniment pe anul 2000 a fost lansarea albumului Tatuaj, care conţinea piese precum Cerul, Fata cu tatuaj sau De la ruşi. Şi anul 2001 a adus un nou album, numit Mi-ai luat inima, care a inclus melodii cunoscute, precum Zbor, Mi-ai luat inima, Despre tine sau Spune-mi despre noi. De-a lungul timpului, formaţia a primit nenumărate premii, printre care Cel mai bun grup al anului, Cea mai bună piesă a anului sau Cea mai bună voce masculină a anului. În această seară trupa va concerta în clubul Spice din Capitală, începând cu ora 21. Preţul unui bilet este de 20 lei.

TEATRU

Veronika se hotărăşte să moară

Astăzi seară, de la ora 19, la Teatrul Odeon se joacă Veronika se hotărăşte să moară, după un roman scris de Paulo Coelho. Regia spectacolului îi aparţie lui Gelu Colceag, iar din distribuţie fac parte Cătălina Mustaţă, Florin Zamfirescu, Irina Mazanitis, Olga Bucătaru, Carmen Tănase şi Ana Maria Moldovan. Piesa spune povestea unei tinere care se regăseşte pe sine şi învaţă să traiască doar după ce află că viaţa sa este pe sfârşite.Cei care doresc să vadă o piesă de teatru ceva mai veselă pot merge la Teatrul de Comedie, pentru că în Sala Mare se joacă, de la ora 19, piesa Avarul îndrăgostit, după Avarul, de Molière. Vlad Massaci este responsabil pentru regie, iar Ion Chelaru, Laura Creţ, Mirela Zeţa şi Angel Popescu se numără printre actorii care formează distribuţia. Preţul

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum o ora
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Iohannis, primit de Joe Biden la Casa Albă. Va fi onorat cu distincția Distinguished International Leadership Award 2024

Ziua Constanta acum 32 minute
Preşedintele Klaus Iohannis se va afla, timp de două zile, într-o vizită de lucru la Washington, prilej cu care va fi primit, marţi, la Casa Albă, de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joseph R. Biden. Potrivit unui comunicat al Administraţie

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum o ora
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum o ora
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Hamas a anunțat că acceptă propunerea de armistițiu în Gaza. Oficial israelian: un „șiretlic”

Adevarul acum 32 minute
Conducerea Hamas anunță că a acceptat termenii acordului de încetare a focului în Gaza. Gruparea afirmă că i-a informat pe mediatorii din Qatar și Egipt cu privire la decizia sa, potrivit BBC.

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 2 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 4 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Trump face încă un pas către arest după ce a recidivat atacând martorii şi juraţii în procesul penal

HotNews acum 3 ore
Judecătorul care conduce procesul penal în care Donald Trump este acuzat că a plătit o starletă porno pentru ca aceasta să ascundă o relaţie intimă pe care ar fi avut-o cu ea l-a ameninţat luni din nou pe fostul preşedinte republican cu plasarea în

Reprezentanții UE nu au ce căuta la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, susține șeful diplomației europene Josep Borrell

Ziare.com acum 3 ore
Reprezentanții UE nu ar trebui să fie la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care se va desfăşura marţi, 7 mai, la Moscova, iar cel care se opune este șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat luni, 6 mai, un pur

Superliga: UTA a învins FCU Craiova, scor 3-1, în play-out

News.ro acum o ora
Echipa UTA Arad a învins luni, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia FCU Craiova, în etapa a opta a play-out-ul Superligii. UTA Arad s-a impus cu 3-1 după ce a condus cu 3-0. Luckassen a deschis scorul în minutul 6, Rareş Pop a făcut 2-0 în minutul 3

Vremea

București
acum

22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

21°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

12°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

9°/12°
Timisoara
acum

23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°