Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BAC 2013 Rezultate parţiale. Buzăul, pe locul 4 la promovabilitatea în rândul elevilor din promoţia curentă VIDEO

Publicat in Adevarul, luni 8 iulie 2013 ·

Judeţul Buzău este pe locul al patrulea pe ţară ca procent de promovare a promoţiei curente, cu 70,52 %. Nouă dintre aceştia sunt de la Colegiul Naţional ”B.P. Haşdeu”, iar celălalt, de la Liceul Teoretic ”Alexandru Marghiloman”. Printre copiii de zece pe linie se află fiica preşedintelui Federaţiei Române de Tenis de Masă, Cristinel Romanescu, şi cea a omului de afaceri Ion Mărunţiş.

Cu o promovabilitate de sută la sută, Colegiul Naţional ”B.P. Hasdeu” este şi anul acesta fruntaşaul celor 32 de licee buzoiene unde s-a susţinut examenul de Bacalaureat.

Denisa Agapie este unul dintre cei nouă elevi cu note maxime la toate cele trei probe scrise ale Bacalaureatului. A luat 10 pe linie iar gândul i-a zburat déjà către studenţie. Mărturiseşte că a avut o adolescenţă normală, dar că a muncit mai mult decât majoritatea colegilor ei. ” Muncă, muncă, muncă şi multă voinţă. Ce-i drept, mi-am mai diminuat din activităţile din weekend-uri dar a meritat, acum o să am o vacanţă lungă. La istorie mi-a fost mai greu, pentru că am avut o mapă ceva mai consistentă, a fost mult de învăţat, cu exerciţii multe, dar a fost bine”, spune Denisa Agapie, o elevă care doreşte să ajungă ofiţer în Serviciul Român de Informaţii.

”Un copil sensibil, care chiar pune suflet în ceea ce face şi are un vis. Eu mereu le-am învăţat pe amândouă să îşi fixeze o ţintă şi să o urmărească. Au existat şi momente în care, trebuie să recunoaştem, că a exagerat oarecum cu învăţatul dar şi momente în care a ieşit cu copiii, cu sora. A ştiut să păstreze echilibru”, spune Mariana Agapie, mama elevei de 10.

Tot cu media maximă a ieşit din Bac şi colega ei, Maria Tache. Vrea să ajungă la Facultatea de Geografie, pentru că este domeniul care o pasionează încă din anii de gimnaziu. ”Am făcut şi meditaţie în particular deşi orele de la clasă au fost mai mult decât suf

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Circulaţie în condiţii de ploaie şi de ceaţă pe mai multe drumuri din ţară

Mediafax acum o ora
Pe autostrada A 1 Bucureşti-Piteşti, traficul se desfăşoară pe un carosabil umed, în condiţii de ploaie pe tronsonul kilometric 70-120 şi aglomeraţie la intrarea în capitală, pe A 2 Bucureşti-Constanţa se circulă în condiţii de ceaţă densă între kil

Cod galben de inundaţii în mai multe judeţe

Mediafax acum 27 minute
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Crişul Alb – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Vaţa de Jos, Tauz (afluent al râului Crişul Negru) – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Beliu (afluent al râului Crişul Negru) –

UE a adoptat legea. Pune punct dezvoltării necontrolate a Inteligenței Artificiale

Ziua Constanta acum o ora
Statele membre ale Uniunii Europene au susţinut marţi acordul politic din decembrie anul trecut privind reglementarea inteligenţei artificiale (AI), iar noua legislaţie va intra în vigoare luna viitoare, transmite Reuters. Agenţia apreciază că Legea

INS: Exporturile României de produse din tutun au crescut în 2023 la peste 1.6 mld. de euro / 1,2 mld. euro - contribuția pozitivă a sectorului de tutun la balanța comercială a României anul trecut

HotNews acum 37 minute
Conform celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică (INS), valoarea totală a exporturilor de produse din tutun brut și prelucrat, precum țigarete și consumabile pentru produsele din tutun încălzit, a fost de 1,68 de miliard

Premierul israelian neagă că înfometează civilii din Gaza ca metodă de război - "Un pachet de minciuni”

News.ro acum 3 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a negat acuzaţiile potrivit cărora ar înfometa palestinienii din Gaza ca metodă de război, într-un interviu acordat CNN, afirmând că cererea de mandat de arestare aflată în prezent în curs de examinare la Curte

Administraţia Biden scoate benzină din rezerva națională, pentru a reduce prețurile la pompă înainte de "sezonul călătoriilor"

Ziare.com acum 37 minute
Administraţia Biden va elibera 1 milion de barili de benzină din rezervele deţinute în nord-estul Statelor Unite, pentru a reduce preţurile la pompă înainte de vacanţa din 4 iulie cunoscută ca şi "sezonul călătoriilor" de vară, transmite CNBC. ”Prin

Ministrul Securităţii Publice, ales preşedinte al Vietnamului

Mediafax acum o ora
În conformitate cu procedurile normale în acest stat cu partid unic strict controlat, legislatorii au votat în unanimitate o rezoluţie care a aprobat alegerea lui Lam, singurul candidat pentru această funcţie. Aceasta a urmat nominalizării sale de c

Cod portocaliu de furtună pentru mai multe localități din Banat

Press Alert acum 10 ore
< p> Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod portocaliu care anunță „averse torențiale care vor acumula peste 35…40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie, grindină”. Sunt vizate localitățil

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane/ Un tânăr de 16 ani a murit, alţi şapte fiind transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum 9 ore
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane. Un tânăr de 16 ani, care conducea un autoturism pe un drum forestier, a murit,

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

Vremea

București
acum

15°
mie.

13°/25°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

17°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

14°/24°
Constanta
acum

15°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/19°
joi

11°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

17°
mie.

16°/24°
joi

15°/24°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°