Cu foarte multi ani in urma Vladimir Tismaneanu mi-a spus ceva foarte interesant plecand de la o marturisire facuta lui de regretatul Alexandru Ivasiuc. Spunea scriitorul mort la cutremurul din 1977: Fereasca Dumnezeu de activistul care l-a citit pe Baudelaire! socanta marturisire! Intr-adevar, activistul care are asemenea lecturi este sau era mult mai periculos decat cel cu trei clase primare facuta la scoala de partid. Ma gandesc ca Leonte Rautu bunaoara a fost un asemenea activist care-l stia la perfectie pe Baudelaire, dar si alta literatura occidentala si supsese de acolo un geniu al disolutiei exercitat asupra bietei noastre culturi proletare. Mi-am adus aminte de ce mi-a spus prin 1978 Vladimir Tismaneanu fiindca la ora actuala ne confruntam cu un alt fenomen. Este vorba de nesimtitul induhovnicit.

Cunosc chiar un caz precis. Omul nu mai este aici, isi plimba duhul prin tari calde, dar evident nu asta importa. Din nefericire, si clerul dambovitean zornaie de asemenea specimene. O sa ma intrebati ce semnifica paradoxala alaturare a termenilor. Iata ce: coborarea duhului asupra unui suflet nepregatit pentru o asemenea nobila amprentare face mai mult rau decat bine. Devii posesorul unei imense bogatii, dar in acelasi timp sufletul ti se face tot mai mic, fara pic de intelegere pentru suferinta celuilalt. Nu va temeti! Nu am de gand sa sentimentalizez si sa cobor palierul discutiei. Cand ma refer la lipsa de intelegere fata de celalalt nu cer sentiment in sensul curent al cuvantului, ci capacitatea de-a vedea omul viu si nu o abstractiune. Un preot care nu este inzestrat cu o asemenea capacitate degeaba stapaneste cheile cerului si ale pamantului fiindca acestea ruginesc in mana lui.

Clerul nostru pleaca de la premiza ca daca indeplineste o functie slabiciunile omenesti nu au importanta. Gresit. Un preot este la randul lui om, si nu