Captură impresionantă a poliţiştilor de frontieră: 717 pachete cu ţigări, 681 kg de detergent, 34 de litri alcool, precum şi 16.000 bucăţi produse de igienă, de provenienţă Serbia, în valoare totală de 10.400 de lei.
În baza unor autorizaţii emise de Parchetul de pe lângă Judecătoria Turnu Severin, poliţiştii de frontieră au făcut, ieri, trei percheziţii în locaţii din Severin folosite de traficanţi ca depozite ilegale.
De aici, oamenii legii au confiscat 717 pachete cu ţigări, 681 kg de detergent, 34 de litri alcool, precum şi 16.000 bucăţi produse de igienă, de provenienţă Serbia, în valoare totală de 10.400 de lei.
„Acţiunea s-a declanşat, pe linia combaterii infracţiunilor de contrabandă, în baza unei analize de risc efectuată de ofiţeri specialişti din cadrul Poliţiei de Frontieră Mehedinţi privind evoluţia acestui fenomen în zona de competenţă”, se arată într-un comunicat al instituţiei.
Patru severineni sunt cercetaţi, acum, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă şi de deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriului României a produselor accizabile supuse marcării fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false.
Dacă vor fi gasiţi vinovaţi, aceştia riscă o pedeapsă cu închisoarea cuprinsă între 1 şi 4 ani.