Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BRD vrea o treime din plafonul de garanţii pentru „Prima Casă 2‟

Publicat in Adevarul, vineri 26 februarie 2010 ·

BRD Societe Generale va cere Ministerului Finanţelor să aprobe pentru 2010 un plafon de garanţii puţin mai mare decât cota deţinută în prezent de bancă în programul guvernamental „Prima Casă‟, respectiv 30%, ceea ce ar reprezenta peste 210 milioane de euro din totalul de 700 de milioane de euro aprobate la nivelul pieţei, a declarat Philippe Lelarge, directorul executiv al Departamentului strategie şi marketing al BRD.

„Cererea trebuie să fie în acord cu cota de piaţă, de 30%, dar noi vom cere puţin mai mult de atât‟, a spus Philippe Lelarge. În plus, acesta a menţionat că banca va aplica condiţii mai relaxate de creditare în sensul unor dobânzi mai mici. Programul guvernamental „Prima Casă‟ impune băncilor să acorde clienţilor credite la o dobândă de maximum nivelul EURIBOR plus patru puncte procentuale pentru euro, respectiv nivelul ROBOR plus 2,5 puncte procentuale pentru lei.

Băncile trebuie să anunţe ce plafoane

Băncile au şapte zile calendaristice, începând cu 22 februarie, să transmită Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) şi Ministerului Finanţelor Publice nivelul costurilor totale pe care le vor aplica în programul guvernamental "Prima Casă 2" şi valoarea estimată a finanţărilor care vor fi garantate în acest an.

Dacă valoarea cumulată a finanţărilor estimate depăşeşte plafonul de 700 de milioane de euro alocat pentru acest an, FNGCIMM va efectua alocări pro-rata în cadrul programului, conform hotărârii de guvern care a modificat programul "Prima Casă".

Locuinţele care se achiziţionează în cadrul programului trebuie să se încadreze în una dintre clasele A, B şi/sau C de eficienţă energetică, criteriul aplicabil începând cu data introducerii certificatului energetic.

Garanţiile sunt acoperite cu ipotecă legală de rang I asupra locuinţelo

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 6 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 8 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 6 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum 4 ore
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 9 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 9 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum 7 ore
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum 7 ore
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Vremea

București
acum

15°
mie.

14°/18°
joi

11°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

14°
mie.

11°/17°
joi

9°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/19°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
mie.

12°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

16°
mie.

13°/22°
joi

11°/18°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/21°