Există o similaritate fascinantă între drumurile pe care le apucă diferitele societăţi ieşite din comunism. Teoretic, ele se cheamă „tranziţie“ iar pentru Europa aceasta este reglementată de „foi de parcurs“ emise de Bruxelles. Ştim deja că acestea nu împiedică ţările să o mai ia şi pe arătură, dar, în mare, toate drumurile duc la UE. Dincolo de acest parcurs al economiilor şi democraţiilor, există însă o tranziţie la firul ierbii, o tranziţie comportamentală pe care se îmbulzesc cetăţenii după marea decompresie a căderii regimurilor totalitare şi care nu beneficiază de nici o hartă sau marcaj rutier. Şi totuşi, oameni din culturi şi cu orizonturi profund diferite par să repete, fără să ştie, acelaşi scenariu prestabilit, să aibă năzuinţe similare şi să inventeze soluţii asemănătoare la marea provocare a „libertăţii“.

DE ACELASI AUTOR A fost sau n-a fost? - despre societatea deziluziei Risipă fericită! Izmenele bătrînului domn Ciobanul şi expertul Din acest punct de vedere, o raită prin Albania pare să fie un soi de călătorie în timpul scurt al postsocialismului. Şi aceasta deşi Albania nu poate fi comparată cu nici o altă ţară europeană, pe de o parte, datorită organizării sale societale înrădăcinate încă profund în relaţiile de sînge adăpostite de unităţile domestice izolate ale „kulelor“, pe de altă parte, din cauza izolării excepţionale în care a aruncat-o un dictator pe lîngă care Ceauşescu al nostru face figură de democrat. Altfel spus, deşi Albania a luat startul de pe cu totul alte coordonate, oamenii ei s-au regăsit în doar cîţiva ani pe aceleaşi drumuri ca şi noi.

Pe la începuturi, albanezii s-au aruncat şi ei plini de speranţe într-un Caritas naţional în care au pierdut însă cît în trei FNI-uri. A rezultat un soi de război civil în care şi-au pierdut viaţa peste două mii de cetăţeni şi care a aruncat ţara într-un haos suplimentar. A venit