Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hermann Oberth - părintele astronauticii

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 27 iunie 2009 · ·

Hermann Oberth (1894-1989) este cunoscut, din păcate, mai mult pe plan internaţional decât în România, în special în lumea restrânsă a savanţilor din domeniul astronauticii. Însă, la Sibiu, la Mediaş şi la Sighişoara, unde Oberth s-a născut, a copilărit şi a studiat, oamenii cunosc foarte multe despre viaţa şi realizările savantului transilvănean şi vorbesc cu multă mândrie despre concetăţeanul lor, "sasul genial, dar şi puţin nebun, din Sighişoara".

La o întrunire de familie, din iulie 1869, în casa medicului şi poetului sibian Friedrich Krasser - bunicul dinspre mamă al lui Hermann Oberth - se făceau, ca de obicei în cadrul discuţiilor, anticipări, preziceri etc. La un moment dat, bunicul lui Oberth spune: "Puteţi crede ce vreţi, dar să ştiţi că, peste o sută de ani, oamenii vor ajunge pe Lună. Nepoţii noştri vor fi martorii acestui eveniment". Exact 100 de ani mai târziu, la 22 iulie 1969, Neil Armstrong avea să păşească pe lună, spunând celebrele cuvinte "Un pas mic pentru om, dar unul uriaş pentru omenire". Copil fiind, Hermann Oberth a aflat cuvintele bunicului său de la mama sa. Este posibil ca de aici să i se tragă lui pasiunea, încă din fragedă copilărie, pentru rachete şi zborurile cosmice.

JULES VERNES - LUAT LA "PURICAT"

La Sighişoara, unde Oberth şi-a petrecut copilăria, edilii de azi ai oraşului au amenajat în Muzeul Municipal, evident, sus în pod, o expoziţie dedicată vieţii şi activităţii lui Hermann Oberth. Ne întâmpină şi ne conduce pe scările înguste tânărul director al Muzeului, Nicolae Teşculă, bucuros că "presa se mai interesează şi de lucruri serioase, de oameni care au făcut ceva pentru ştiinţă". Vizităm cu interes expoziţia cu fotografii şi documente originale legate de viaţa şi activitatea lui Hermann Oberth. Aflăm că, potrivit biografului Ianzer Heinz Jürgen, la vârsta de 11 ani, Oberth, aflat la Sighişoara,

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane/ Un tânăr de 16 ani a murit, alţi şapte fiind transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum 6 ore
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane. Un tânăr de 16 ani, care conducea un autoturism pe un drum forestier, a murit,

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum 11 ore
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Dosarul „Azilele groazei”. Frații Godei și alte 26 de persoane, trimiși în judecată după o investigație de presă

HotNews acum 11 ore
Procurorii au trimis în judecată 28 de persoane, printre care și fostul șofer al Gabrielei Firea, Ștefan Godei, și cele două entități juridice care administrau așa-zisele centre de îngrijiri pentru bătrâni și persoane cu dizabilități implicate în do

Mutare periculoasă a lui Putin. Rusia a început exerciții militare cu arme nucleare la granița cu Ucraina VIDEO

Ziare.com acum 10 ore
Armata rusă a anunţat marţi, 21 mai, că a început în apropiere de Ucraina exerciţii militare privind utilizarea armelor nucleare tactice, exerciţii ordonate la începutul lunii mai de preşedintele Vladimir Putin, dând asigurări că este vorba despre u

VIDEO Ciolacu, după întâlnirea cu Erdogan, pe care îl numește „un lider cu viziune”: În scurt timp, va fi operaţionalizată acţiunea de deminare în Marea Neagră, desfăşurată în comun de România, Turcia și Bulgaria

HotNews acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marţi la Ankara că, în scurt timp, va fi operaţionalizată acţiunea de deminare în Marea Neagră, desfăşurată în comun de forţele navale din România, Turcia şi Bulgaria. premierul Marcel Ciolacu si presedintele turc

Premierul Ciolacu anunță „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia / Rapoartele Comisiei Europene acuză condițiile neadecvate la transportul animalelor vii pe navele românești

G4Media acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marți, la Ankara, după ședința comună de guvern, „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia. ANSVSA a trecut prin nen

Klaus Iohannis vizitează miercuri Parcul Naţional ,,Piatra Craiului”

Mediafax acum 12 ore
„Preşedintele României, Klaus Iohannis, va vizita miercuri, 22 mai 2024, Parcul Naţional <Piatra Craiului>, cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii şi în marja Zilei Europene a Parcurilor Naţionale, care va fi marcată pe 24 mai. Sprijinir

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 13 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

Miriam Bulgaru salvează minge de meci şi se califică în turul doi la Roland Garros

Mediafax acum 9 ore
Miriam Bulgaru a salvat o minge de meci, înainte de a obţine calificarea, în timp ce Cristina Dinu i-a aplicat un sever 6-2, 6-0 adversarei sale în primul tur al calificărilor de la Roland Garros. Ambele românce au trecut marţi în turul secund, în d

Vremea

București
acum

13°
mie.

13°/25°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

13°
mie.

13°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

14°/24°
Constanta
acum

13°
mie.

13°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/20°
joi

11°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

16°
mie.

16°/24°
joi

15°/24°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°