Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Living, dormitor şi birou, într-o singură cameră

Publicat in Click, sâmbătă 27 iulie 2013 ·

Nu vă feriţi de garsoniere în ideea că vă veţi plictisi într-o singură cameră. Unele sunt spaţioase cât un apartament cu două camere şi, dacă sunt amenajate şi compartimentate inteligent, puteţi avea în ele tot confortul dorit.

Potrivit designerului Click!, Cristina Joia, puteţi împărţi camera în mai multe spaţii, cu ajutorul panourilor despărţitoare, dacă garsoniera are peste 30-35 mp. În locul paravanelor, puteţi folosi rafturi şi biblioteci, în nuanţe deschise, care să se confunde cu pereţii sau cu pardoseala.

„Dacă aceste biblioteci ar fi în culori închise, ar «tăia» camera. În faţa panoului despărţitor sau al bibliotecii poate fi canapeaua, iar de partea cealaltă patul", spune Cristina Joia.

Paneluri textile, preţ de la 55 lei/mp (fără TVA), www.lotexco.ro

Draperie panou, soluţia ideală pentru împărţirea camerei sau acoperirea unor structuri de depozitare deschise, 49,9 lei, la IKEA

Alt sfat pe care vi-l dă specialistul este să alegeţi mobilă cu dublă funcţionalitate. Masa de cafea să fie gen cufăr, în care să se poată depozita cărţi şi reviste, mobila să fie pliantă, extensibilă la nevoie, patul să aibă ladă în care să depozitaţi perne, pături şi lenjerie. O altă amenajare a garsonierei ar fi cu pat etajat, sub el să fie biroul, iar scările care duc la pat să fie cu sertare.

Dezvoltatorii imobiliari vin şi ei cu tot felul de oferte pentru cumpărătorii de garsoniere şi apartamente. Adora Urban Village din Bucureşti, spre exemplu, introduce conceptul de „mini-cameră", un spaţiu de 6,93 mp oferit bonus la cumpărarea oricărei locuinţe.

Într-un colţ lângă fereastră este locul de luat masa (foto: Adora Urban Village)

Aici este un dormitor, un living şi un birou

În acest spaţiu, viitorii locatari pot să-şi amenajeze un mic birou sau un spaţiu de joacă pentru c

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rishi Sunak convoacă alegeri legislative la 4 iulie

News.ro acum 8 minute
Premierul britanic Rishi Sunak a anunţat miercuri alegeri legislative la 4 iulie, punând astfel capăt multor luni de speculaţii pe tema datei acestui scrutin în care opoziţia laburistă este larg favorită, relatează AFP. Acest scrutin era aşteptat in

România, campioană europeană de junioare la gimnastică ritmică

Adevarul acum 10 minute
România a câştigat titlul de campioană europeană de junioare pe echipe la gimnastică ritmică, miercuri, la Budapesta, o performanţă istorică pentru ţara noastră.

Un alpinist român a murit pe Everest. Gabriel Ţabără avea 48 de ani

News.ro acum 2 ore
Alpinistul Gabriel Viorel Ţabără, în vârstă de 48 de ani, a murit pe Everest, în Tabăra III, situată la 7470 m altitudine. Românul a murit luni dimineaţă; potrivit oficialilor. El a fost găsit fără viaţă în cortul său de către ghidul său montan, a p

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Robert Fico, în stare ”stabilă” la o săptămână după tentativa de asasinat. Juraj Cintula nu ar fi acţionat singur, în contextul unei ”manipulări” a contului pe Facebook, potrivit Guvernului, înainte ca Meta să anunţe suprimarea contului suspectului

News.ro acum o ora
Premierul slovac Robert Fico se află într-o stare ”stabilă”, dar în continuare ”gravă”, anunţă miercuri adjunctul său, la o săptămână după ce acesta a fost rănit prin împuşcare cu patru gloanţe şi spitalizat, relatează AFP. Acest atac armat a avut l

UPDATE - Arad: Un mort şi un rănit, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit/ Traficul pe DN 7, oprit pe ambele sensuri - FOTO

News.ro acum o ora
Două persoane au fost rănite, miercuri, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit, în localitatea Săvârşin, judeţul Arad. Una dintre victime era inconştientă, fiind făcute manevre de resuscitare, însă acestea nu au avut rezultat, fiind declara

Avertizare ANM: Cod portocaliu de ploi torenţiale şi grindină în 5 judeţe din Transilvania

Mediafax acum 12 minute
În judeţul Alba, sunt sub avertizare cod portocaliu localităţile Zlatna, Almaşu Mare şi Bucium, unde se vor semnala averse torenţiale care vor acumula peste 35...40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină. Avertiza

Gabriela Firea: „PSD a adus un miliard de euro fonduri europene nerambursabile în București”

Adevarul acum 2 ore
Gabriela Firea susține că echipa sa a adus la Primăria Capitalei peste un miliard de euro fonduri europene. Înscrisă în cursă pentru un nou mandat de edil, Firea a explicat că are în plan extinderea rețelei de metrou.

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 7 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Tânăr de 25 de ani, arestat preventiv după ce a atacat din senin o femeie pe stradă în Bucureşti

HotNews acum 2 ore
Un tânăr de 25 de ani a fost reţinut de polițiștii din Bucureşti, după ce a agresat o femeie pe o stradă din Sectorul 2. A atacat-o din senin, lovind-o peste picioare, ceea ce a făcut ca victima să se dezechilibreze şi să cadă. Femeia a ajuns la spi

Vremea

București
acum

21°
mie.

12°/25°
joi

13°/23°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/25°
Iasi
acum

22°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
Constanta
acum

16°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/18°
joi

12°/21°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

22°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/22°
sâm.

13°/26°