Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PSD are trei candidaţi la Primăria Braşov

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 26 iulie 2010 ·

Aceştia se vor întrece într-o competiţie internă, iar la sfârşitul anului va fi ales cel care va intra în cursa electorală adevărată

Competiţia internă din cadrul PSD Braşov pentru desemnarea candidatului care va fi trimis în campania electorală din 2012 pentru a cuceri funcţia de primar al oraşului se înteţeşte. Ieri a fost prezentat cel de al treilea candidat al social-democraţilor, în persoana lui Mircea Grădinaru, om de afaceri braşovean. „Văd Braşovul ca pe a doua capitală a României. De aceea, trebuie să dezvoltăm şi mai mult infrastructura oraşului, dar mai ales să încercăm să susţinem mediul de afaceri, ceea ce ar atrage după sine şi colectarea unor sume mai mari la buget”, susţine Mircea Grădinaru.

Acesta va trebui ca în urătoarele luni să îşi facă cunoscute ideile mai ales în rândul propriilor membri de partid, dar şi în urbe. În urma unui sondaj de opinie care va fi efectuat la sfârşitul acestui an va fi ales candidatul PSD Braşov pentru alegerile din 2012. Până atunci, Mircea Grădinaru se „bate” cu colegii săi de partid Răzvan Popa purtătorul de cuvânt şi secretarul organizaţiei şi cu Mihai Mohaci, fost şef al OJPC Braşov. Aceştia se vor întrece într-o competiţie internă, iar la sfârşitul anului va fi ales cel care va intra în cursa electorală adevărată

Competiţia internă din cadrul PSD Braşov pentru desemnarea candidatului care va fi trimis în campania electorală din 2012 pentru a cuceri funcţia de primar al oraşului se înteţeşte. Ieri a fost prezentat cel de al treilea candidat al social-democraţilor, în persoana lui Mircea Grădinaru, om de afaceri braşovean. „Văd Braşovul ca pe a doua capitală a României. De aceea, trebuie să dezvoltăm şi mai mult infrastructura oraşului, dar mai ales să încercăm să susţinem mediul de afaceri, ceea ce ar atrage după sine şi colectarea unor sume mai mari la buget”, susţine Mircea Grădina

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 7 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 8 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 8 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Arhiepiscopul Teodosie, trimis în judecată de DNA. Este acuzat de cumpărare de influență

Libertatea acum 8 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie Petrescu, a fost trimis în judecată de procurorii DNA în dosarul deschis la finalul anului trecut, în care a fost acuzat de cumpărare de influență, au declarat miercuri, 8 mai, surse judiciare pentru Libertatea.

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 8 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 8 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 7 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 9 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Parlamentul ucrainean adoptă un proiect de lege privind mobilizarea unor deţinuţi în armată în schimbul unei amnistii

News.ro acum 9 ore
Deputaţii ucraineni au adoptat miercuri un proiect de lege care permite anumitor categorii de deţinuţi să lupte pe front în schimbul unei amnistii, în contextul în care Kievul încearcă să mobilizeze militari suplimentari împotriva Rusiei, relatează

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
Iasi
acum

11°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/12°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

12°
joi

12°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°