Un context social controlat cognitiv actioneaza asupra fiecarui individ ca un reglaj constrangator: il marcheaza, ii livreaza un corpus de norme de conduita care nu-i dau nici o sansa sa refuze sau sa aleaga. Il "invelesc" cu idei si sugestii, silindu-l sa-si insuseasca solutiile, schemele cognitive (singurele) oferite. Imi telefoneaza o colega: un tanar inginer i-a cerut cartea lui Soljenitin, Pavilionul cancerosilor. Vrea sa o citeasca urgent. Asta dupa ce a gasit ultima mea tableta, Despre nefericire, in care am apelat, pentru ilustrare, la povestea unei femei de serviciu de la spital, de fapt o intelectuala care citea romane frantuzesti, trecuta prin lagar, pe care nimeni n-o mai angaja, purtand stigmat. Mi-au mai comunicat si altii, colegi, prieteni si cunoscuti, se pare ca acest destin, despre care am scris cu suflet, a mers la inima, mai mult decat textul despre fericire. Eu voiam sa continui oricum, fie ca aveam ecouri pozitive, fie ca nu aveam. Trebuie sa marturisesc, am ocolit si eu, ca multi altii, datorita titlului, aceasta carte care comunica o doza enorma de umanism, de incredere in om. De fapt marturisirea cea mai tulburatoare o rezervasem pentru a doua tableta despre nefericire. Iat-o: Oleg, alter-ego-ul autorului, are, inainte de a se externa, inca o experienta terifianta, chiar pentru un om care crede ca a baut pana la fund din cupa suferintei. Un personaj enigmatic din salon il abordeaza intr-o zi, pe aleile spitalului, solicitandu-l sa-i asculte confesiunea devastatoare. N-a facut rau, n-a turnat, nu a calcat pe cadavre, doar a acceptat tot ce i s-a cerut. Pentru ca a crezut. O durere comparabila, i se pare lui Oleg, cu a sa si a tovarasilor sai din lagar, care stiau pentru ce sufera. Acesta afla tarziu, poate prea tarziu, si descoperirea il roade ca un vierme viu. Si ii marturiseste lui Oleg cumplita lui nefericire: a consimtit, a fost incapabil